Comunicat de presă - CRJ

 •  Comunicate
165 afişări

CRJ cere Parchetului și autorităților publice locale și centrale să asigure protecție copiilor abuzați fizic și emoțional într-un centru de plasament din Oradea

9115d124-52f2-4edd-a9a9-6031cd793a2f

Centrul de Resurse Juridice își manifestă îngrijorarea cu privire la tratamentele aplicate copiilor cu probleme psihosociale dintr-un centru de plasament din Oradea și a solicitat în scris, vineri, 25 octombrie a.c., intervenția de urgență a Avocatului Poporului, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Consiliului Județean Bihor.

Astfel, în imaginile prezentate într-un reportaj tv în seara zilei de joi, 24 octombrie 2013, doi copii descriu violențele fizice și amenințările la care au fost supuși:

'Ți se introduceau degetele de la o mână între ușă și toc. Aproape că își strivea degetul'.

'Am fost bătut, dat cu capul de pereți, călcat în picioare. Am un canin care mi-a ieșit prin buză în timp ce m-o lovit. M-a amenințat că: te omor, te omor, tot așa urla la mine', este declarația altei victime..

Un angajat confirmă faptele sesizate de copii, afirmând că sunt cunoscute de întreg personalul din instituție. Sesizările copiilor au ajuns la asistenții sociali din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bihor (DGASPC Bihor). șeful de centru a primit un avertisment și și-a prezentat demisia. Directorul DGASPC Bihor afirmă că plângerile copiilor nu se confirmă în urma anchetei interne.

CRJ cere procurorilor să se autosesizeze în acest caz și să apere interesele copiilor abuzați, potrivit articolului 63, lit. g, din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

De zece ani, CRJ atrage atenția că, atât timp cât România va continua să trateze în mod diferit copii cu dizabilități (aproape 9.000 în prezent), instituționalizându-i fără a asigura garanții eficiente de protecție a acestor copii, control adecvat și monitorizare independentă, abuzurile se vor repeta la nesfârșit, încălcându-se astfel prevederile Convenției și lăsând fără apărare mii de copii cu dizabilități instituționalizați.

La aproape trei ani de la ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, statul român continuă să nu identifice calea potrivită pentru protejarea adecvată a copiilor împotriva abuzurilor exercitate în instituțiile sociale, educative și medicale.

Cum s-a ajuns aici?

1. Persoana responsabilă de îngrijirea și supravegherea copilului este aceeași persoană cu tutorele /reprezentantul legal, care în situații de sesizare a unui abuz ar trebui să reprezinte copilul.

2. Instituționalizarea excesivă a copiilor cu dizabilități în baza art. 60. Alin. 2 al Legii nr. 272/2004 și lipsa de servicii de recuperare și abilitare cu personal specializat și în mediul cel mai puțin restrictiv.

3. Intervenție neadecvată a DGASPC în cazul copilului cu dizabilități abuzat într-o instituție — dacă copilul ar fi fost victima relelor tratamente în familie, ar fi fost scos din mediu, poliția și parchetul ar fi fost sesizate și judecătorul în urma audierii copilului ar fi putut adopta o măsură de protecție specială.

4. Intervenție insuficientă din partea instituțiilor de protecție a copilului abuzat — procurorii au obligația să se autosesizeze atunci când un minor este abuzat.

5. Amânarea de către statul român, în două rânduri, 2009, 2012, a înființării unui Mecanism Național Independent de Prevenire a Tratamentelor Rele, Inumane și Degradante în instituțiile sociale și medicale.

6. Lipsa unor ajustări procedurale, adecvate vârstei și gradului de dizabilitate, pentru facilitarea accesului la justiție al copiilor cu dizabilități instituționalizați, atât în etapele de investigație, cât și în alte etape preliminare.

7. Copii cu dizabilități nu sunt educați pentru a evita, recunoaște și raporta cazurile de violență și abuz asupra lor.

CRJ atrage atenția că abuzurile (art. 89 alin. 1 Legea nr. 272/2004) aplicate copiilor cu probleme psihosociale închiși în instituții (privați de libertate în accepțiunea Protocolului Opțional la Convenția împotriva Torturii, Tratamentelor Inumane și Degradande), constituie o gravă încălcare a Legii 272/2004 și a tratatelor internaționale și că statul român prin instituțiile de la nivel local și central este responsabil de prevenirea și sancționarea oricărui comportament care poate afecta dezvoltarea copiilor.

CRJ așteaptă răspuns din partea instituțiilor și autorităților responsabile, sesizate în data de 25 octombrie 2013 (atașate acestui comunicat).

CRJ își arată disponibilitatea de a oferi sprijin autorităților pentru prevenirea situațiilor de abuz la adresa copiilor din instituții. De asemenea, CRJ este dispus să ofere asistență în vederea accesului la justiție al copiilor cu dizabilități abuzați în instituție.

CRJ a efectuat peste 200 de vizite de monitorizare în ultimii 10 ani și a raportat anual încălcari ale drepturilor copiilor și adulților cu dizabilități instituționalizați.

Într-una din aceste vizite, CRJ l-a descoperit pe Valentin Câmpeanu, un tânăr de 18 ani, infectat cu HIV, care a ajuns în mod abuziv la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare în februarie 2004, direct dintr-un orfelinat, iar în câteva zile s-a stins din viață pentru că angajații instituției au refuzat să-l atingă.

Cazul acestui tânăr se află acum în faza deliberărilor la Marea Cameră a CEDO. Dacă CEDO va admite cauza, atunci toate organizațiile neguvernamentale de apărare a drepturilor omului se vor putea adresa instanțelor în numele unor persoane cu dizabilități, în absența unei autorizații specifice.

În prezent, CRJ este partener în două proiecte internaționale, finanțate de Comisia Europeană, pentru observarea modului în care sunt respectate drepturile copiilor cu dizabilități psihosociale și intelectuale instituționalizați și pentru a cerceta modul în care copiilor cu dizabilități mintale li se asigură accesul la justiție.

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe