Comunicat de presă - Rectorul Academiei de Poliție

 •  Comunicate
13 afişări

Ceea ce a apărut în presă sunt invenții și mizerii incalificabile. Este un subiect inventat. Dezmint categoric orice implicare a mea într-un astfel de scandal, care urmărește în fapt plecarea mea din funcția de rector. Din poziția în care sunt, de angajat al M.A.I., nu-mi este îngăduit să ies în spațiul public pentru a prezenta toate dovezile prin care eu am fost împiedicat să-mi exercit funcția de rector și presiunile l-a care am fost supus pentru a renunța la această funcție. Nu vreau să fac parte din acest 'război național'. Sunt un simplu funcționar al statului care, prin conștiinciozitate și rigurozitate, încerc să-mi îndeplinesc atribuțiile de serviciu. Iubesc instituția pe care am slujit-o peste 25 de ani. Nu pot accepta ca numele ei să fie târât în tot felul de scandaluri publice pe subiecte care nu au nicio legătură cu realitatea. Iubesc uniforma și îmi respect colegii care, cu devotament și profesionalism, slujesc această țară. Din respect pentru ei și pentru ceea ce trebuie să însemne, într-o societate civilizată, cuvintele onoare și demnitate voi renunța la funcția de rector al Academiei de Poliție. În același timp, mă pun la dispoziția organelor abilitate pentru a se stabili dacă afirmațiile mele sunt adevărate. În prima ședință a Senatului universitar am să-mi prezint demisia. Le mulțumesc public tuturor celor care au avut încredere în mine, în profesionalismul și caracterul meu.

b0de1dd3-473b-4f6f-84a6-2b3b7892690a

Rectorul Academiei de Poliție

Comisar-șef de poliție, prof. univ. dr. TORJE DANIEL-COSTEL

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe