Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

 •  Comunicate
19 afişări

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

00457491-1779-4ca6-8252-a696e326ed39

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au dispus, la data de 12 ianuarie 2018, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Rădulescu Pavel sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de omor asupra unui membru de familie.

În cursul zilei de astăzi, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului Rădulescu Pavel pentru o perioadă de 30 de zile.

În fapt, s-a reținut că inculpatul Rădulescu Pavel, în cursul anului 2002, imediat după ce soția sa a născut la termen un nou-născut de sex masculin, l-a ucis prin introducerea acestuia într-un sac de material plastic și l-a îngropat sub o stâncă, la circa 200 metri de casă, situație care s-a repetat și în cursul anului 2015, când soția sa a născut un alt nou-născut, de sex feminin, pe care inculpatul l-a îngropat în același loc.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe