Comunicat de presă - PSD Arad

 •  Comunicate
9 afişări

Parlamentarii PSD Arad îi solicită primarului Falcă să rezolve de urgență problema CET

a53e0808-8fe6-46ae-8294-bf0c35d360b0

Parlamentarii PSD Arad au făcut în ultimele zile o serie de demersuri la nivel de guvern pentru rezolvarea problemei CET Arad, astfel încât cetățenii din municipiu să nu rămână în plină iarnă fără căldură și apă caldă. În urma discuțiilor purtate cu ministrul Energiei, dar și după cum reiese dintr-o adresă a ministrului Dezvoltării, Primăria municipiului Arad este singura abilitată să rezolve problema gazului de la CET, având la dispoziție sumele necesare pentru a-și plăti obligațiile față de furnizorul de gaz.

'În urma discuțiilor pe care le-am avut cu ministrul Energiei, împreună cu colegii mei, senatorul Mihai Fifor și deputații Florin Tripa și Adrian Todor, a reieșit faptul că singurul abilitat să rezolve problema CET Arad este primarul Gheorghe Falcă, cel care poate să plătească obligațiile față de furnizorul de gaz din excedentul bugetar de peste 200 de milioane de lei pe care îl are la dispoziție.

Într-un răspuns al ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, ca urmare a unei adrese a domnului senator Mihai Fifor, scrie cât se poate de clar că obligația pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației revine administrației locale. Mai mult, ministrul Dezvoltării susține că administrația locală este obligată să ia măsuri pentru ca în buget să fie prevăzute toate sumele necesare funcționării normale a serviciului public de alimentare cu energie termică, astfel încât pe parcursul anului să nu apară situații de criză, de genul celei cu care ne confruntăm în prezent.

Cât privește încercările primarului Gheorghe Falcă de a da vina pe Guvernul României, pentru că nu alocă bani din fondul de rezervă pentru plata gazului la CET, lucrurile sunt foarte clare. Sumele din acest fond se repartizează doar pentru situații de urgență sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar, or la noi nu este o situație neprevăzută, pentru că se știa că trebuie plătit gazul consumat de CET Arad. În plus, sumele din fondul de rezervă se alocă atunci când administrația locală se află în imposibilitatea de a susține unele cheltuieli din bugetul local, ceea ce nu este cazul la Arad, existând un excedent bugetar de 200 de milioane de lei.

Având în vedere toate aceste aspecte prevăzute de lege, parlamentarii PSD Arad îi solicită public primarului Gheorghe Falcă să încheie de urgență circul pe care l-a generat în ultimele zile, legat de problema CET. Îi solicităm public primarului Gheorghe Falcă convocarea Consiliului Local Municipal Arad și alocarea din excedentul bugetar a sumei necesare pentru plata gazului la CET.

Considerăm, totodată, că ar fi oportun ca primarul Gheorghe Falcă să-și ceară scuze zecilor de mii de arădeni cu ai căror nervi s-a jucat în ultimele zile și care stau cu sufletul la gură să afle dacă administrația Aradului îi lasă sau nu fără căldură și apă caldă în plină iarnă', declară președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Biroul de Presă al PSD Arad

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe