Comunicat de presă - PSD Arad

 •  Comunicate
6 afişări

Anca Stoenescu (PSD) : Întotdeauna când vine vorba despre educație trebuie să se găsească soluții

efddc7ca-74ae-4107-a03a-9f52a86b9af3

Consilierul local municipal PSD Arad, profesor Anca Stoenescu, nu împărtășește pornirea regretabilă a PNL de a înjumătăți practic bursele școlare ale elevilor, prin alocarea unei sume din bugetul local, mult inferioară anilor trecuți ca valoare. Din inițiativa primarului Falcă a fost atribuită în anul școlar 2017-2018, suma de 2,84 milioane de lei, aproape cu jumătate mai puțin decât cei 4,62 milioane de lei alocați în anul anterior.

'Sunt sigură că putea fi găsită o soluție onorabilă de menținere la aceleași cote a plafonului bursier. În fond, aceeași administrație liberală a găsit de cuviință să aloce mai bine de 7 milioane de lei pentru tot felul de manifestări proletcultiste, care au de fapt doar un scop vădit propagandistic. Iar asta în detrimentul educației, a susținerii copiilor cu rezultate deosebite la învățătură. Nu mi se pare normal, nici în calitate de pedagog și nici ca și consilier social democrat, parte a unei echipe care militează în permanență pentru susținerea excelenței în toate domeniile. Gheorghe Falcă nu se zgârcește când vine vorba despre a băga bani serioși din buget în buzunarul unei firme portocalii care și-a îndeplinit în mod deficitar clauzele contractuale pe linie de deszăpezire, în schimb când aude cuvintele, educație, învățământ, cultură devine opac. Drept exemplu, prin gestul lor regretabil liberalii au privat de burse, 346 de elevi ai Colegiul Național Moise Nicoară, 377 de elevi ai Liceului Pedagogic și 220 de elevi ai Colegiului Național Elena Ghiba Birta. Sigur că înjumătățirea bugetului destinat sectorului școlar bursier afectează mult mai mulți copii merituoși din Arad.

PSD Arad consideră că educația trebuie să constituie un vector de bază al societății iar sprijinirea ei un obiectiv vital al comunității locale' apreciază consilierul local municipal PSD, profesor Anca Stoenescu

Biroul de Presă al PSD Arad

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe