Comunicat de presă - IPJ Dâmbovița

 •  Comunicate
9 afişări

Bănuiți de furtul unor bunuri dintr-o societate comercială, identificați de polițiștii găeșteni

bfa852fe-069a-4c5b-aaac-04bf7d7f2f66

La data de 11 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au descins la domiciliile a trei adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, toți din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat și complicitate la infracțiunea de furt calificat.

În sarcina acestora s-a reținut că, în noaptea de 15 spre 16 mai a.c., prin forțarea ușii de acces, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din Găești și ar fi sustras trei console pentru jocuri video, 6 manete de control și două DVD-uri cu jocuri, pe care ulterior le-ar fi comercializat către alte persoane.

Tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine, 12 iulie, să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.

În urma perchezițiilor, au fost identificate bunurile sustrase, acestea fiind recuperate și restituite societății prejudiciate.

De asemenea, la domiciliul unuia dintre cumpărători a fost descoperită cantitatea de 0.5 ml de material lemnos, pentru care nu deținea documente justificative de proveniență.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar lemnul a fost confiscat.

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe