Comunicat de presă - Europarlamentar Emilian Pavel

 •  Comunicate
4 afişări

Parlamentul European cere integrarea deplină a României în spațiul Schengen

fb6569f9-89af-4485-bab0-84b8f038eb77

Colegul meu, Sergei Stanishev — care este și președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), a fost desemnat raportor principal al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European pentru noul Raport privind aplicarea deplină a legislației Schengen în cazul României și Bulgariei.

Comisia LIBE, din care fac parte, a inițiat acest raport pentru a cere clar — mai ales Consiliului, dar și Comisiei Europene, aplicarea aguis-ului comunitar și, prin urmare, integrarea deplină a celor două țări în spațiul Schengen.

Textul Raportului amintește faptul că însuși Consiliul, încă din Iunie 2011, afirma fără echivoc, public și în documente oficiale, faptul că cele două țări îndeplinesc TOATE criteriile de aderare la spațiul Schengen! Același lucru a fost afirmat oficial, de Comisia Europeană — cel mai recent în Septembrie 2017 și de Parlamentul European — prin rezoluția adoptată în Mai 2018.

Raportul respinge din nou ideea unor State Membre de mâna a doua și consideră inacceptabilă situația actuală, în care România și Bulgaria respectă și aplică legislația Schengen, fără a se putea bucura pe deplin de statutul de membri deplini, pe care în mod legal ar trebui să îl aibă de aproape un deceniu.

Mai mult, Parlamentul intenționează să ceară Consiliului renunțarea la integrarea în două etape — frontiere aeriene și maritime și ulterior, frontiere terestre, neexistând baze legale pentru această abordare.

Din punct de vedere tehnic, vor urma discuțiile în comisie asupra textului raportorului, depunerea de amendamente, votarea propunerii asumată de LIBE și supunerea ei votului plenului Parlamentului European.

După parcurgerea tuturor acestor etape, Consiliul va avea obligația de a se consulta cu Parlamentul European și de a formula o inițiativă clară pentru integrarea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen.

Emilian Pavel

Deputat în Parlamentul European

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe