Comunicat de presă - Deputat PSD Hunedoara Laurențiu Nistor

 •  Comunicate
5 afişări

Noua lege a pensiilor va elimina inechitățile. Nicio pensie în plată nu va scădea

070dcbe4-735f-4a51-b0f4-483e0424269f

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor. Acesta își propune eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane ce au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuție se egalizează.

Foarte important este faptul că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici cel complet.

Mai mult, formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechitățile, dar duce și la creșterea tuturor pensiilor. Legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare. Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare și anume: 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020, 1.875 de lei în 2021.

O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă. Pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta între pensia minim garantată, care va fi calculată, însă, pe baza contributivității, și o indemnizație socială. În prezent, circa un milion de pensionari primesc pensia minim garantată de 640 de lei.

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv perioade asimilate, se vor putea pensiona pentru limită de vârstă cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei standard de pensionare. În acest caz se poate cumula pensia cu salariul și se valorifică perioadele necontributive asimilate.

O altă schimbare se referă la pensia de urmaș. Astfel, soțul supraviețuitor care nu optează pentru pensie de urmaș, poate beneficia, pe lângă pensia proprie, de un ajutor lunar de 25% din pensia soțului decedat, dacă durata căsătoriei a fost mai mare de 10 ani.

Printre noutățile aduse de noul proiect se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare. De asemenea, pentru cel care a lucrat în timpul studiilor se iau în calcul contribuțiile din salarii. Mai mult, mamele cu trei copii se pot pensiona mai repede.

În următorii trei ani se vor recalcula toate pensiile din țară. Legea pensiilor are foarte multe beneficii, scopul principal fiind un trai decent pentru cea mai vulnerabilă categorie — pensionarii. PSD își respectă programul de guvernare și aplică măsuri în sprijinul românilor.

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele PSD Hunedoara

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe