Alegerile parlamentare din 20 mai 1990

 •  DocumentareParlamentare2012
3053 afişări

Alegerile libere au fost unul din principalele obiective ale Revoluției din decembrie 1989, necesitatea lor ca premisă a instaurării democrației fiind reclamată de manifestanții aflați în Piața Revoluției din București, în ziua de 22 Decembrie. În Comunicatul către țară al Consiliului Frontului Salvării Naționale din seara zilei de 22 decembrie 1989, a fost anunțată organizarea de alegeri libere în vederea exprimării opțiunilor maselor populare pentru un regim parlamentar bazat pe un sistem pluripartid, garanție esențială a respectării drepturilor omului, a valorilor progresiste și democratice.

6dd63253-13e4-479d-b723-5fa483a30371

Consiliul Frontului Salvării Naționale a supus unei largi dezbateri publice proiectul de decret-lege pentru alegerea Parlamentului, a președintelui României și a consiliilor locale. Dezbaterea publică a proiectului legii electorale a reprezentat o firească și necesară condiție a democrației, pentru că întregul corp electoral era chemat la alegerea prin vot universal, egal, direct și secret, liber exprimat a unui parlament ce urma să aibă ca principală sarcină discutarea și adoptarea noii Constituții a României.

Prima întâlnire consacrată dezbaterii proiectului Legii Electorale elaborat de Comisia Constituțională, Juridică și pentru Drepturile Omului a Consiliului Frontului Salvării Naționale a avut loc la 27 ianuarie 1990.
Concepută ca o masă rotundă, la reuniune au participat reprezentanți ai tuturor partidelor legal înființate după Revoluția din decembrie 1989. Au participat, de asemenea, în calitate de observatori, reprezentanți ai altor formațiuni politice, aflate în acel moment în proces de constituire și înregistrare legală.

Discuțiile asupra proiectului Legii electorale au continuat în cadrul următoarelor mese rotunde din 3, 10 și 14 februarie.
În cadrul ultimei reuniuni, cea din 21 februarie, participanții, reprezentanți ai tuturor partidelor și formațiunilor politice au ajuns la un acord asupra prevederilor noii legi. Documentul a fost, ulterior, supus dezbaterii și aprobării Consiliului Provizoriu de Uniune Națională.

În cadrul dialogului, menit să ducă la definitivarea proiectului Legii Electorale și, în final, la adoptarea Decretului-Lege, un mare număr de reprezentanți ai partidelor și formațiunilor politice prezente au expus puncte de vedere asupra reglementărilor cuprinse în proiect.

De la început, unii dintre reprezentanți au solicitat scoaterea din proiectul de lege a prevederilor referitoare la alegerea în cursul viitorului scrutin și a președintelui țării, aceasta rămânând a se face ulterior, după promulgarea noii constituții de către viitorul parlament.

De asemenea, au fost avansate o serie de sugestii și propuneri referitoare la elementele de concepție și de tehnică a procesului electoral. S-a sugerat printre altele subvenționarea egală a partidelor aflate în competiție, cu diferențierea acesteia în funcție de rezultatele scrutinului, stabilirea unei alte vârste pentru exercitarea dreptului de vot, schimbarea componenței comisiilor electorale, eliminarea participării candidaților independenți cu 251 de susținători și fixarea unui procent mai substanțial de adeziuni ca o condiție a participării electorale, introducerea prevederii ca orice candidat să fi avut în ultimii 10 ani domiciliul pe teritoriul României, instituirea funcției prezidențiale, realizarea guvernării pe baza democrației pluripartite, reprezentarea minorităților care au un număr sub baremul de alegere a unui deputat, prezența armatei în parlament, sporirea numărului total de deputați, precum și alte articole.

Poziții pro și contra au fost generate de reprezentarea viitoare a minorităților 'mici', mulți participanți refuzând accesul acestora dacă nu sunt aleși după aceleași norme cu toți ceilalți cetățeni. În cele din urmă s-a reformulat alineatul, specificându-se că în cazul în care o minoritate nu întrunește numărul de buletine necesare unui mandat, atunci se va atribui un loc celui care pe lista candidaților uniunii etnice respective se va situa pe primul loc. În acel moment erau zece asemenea uniuni, care erau deja înregistrate la Tribunalul Municipiului București.

Reprezentarea armatei, fapt ce apărea în primele etape de elaborare ale proiectului, a dat naștere, de asemenea, la discuții îndelungate, pe de o parte aducându-se argumente în sprijinul participării unui număr restrâns de militari în parlament, prin desemnare de organele militare competente, ca o cerință izvorâtă din rolul armatei în Revoluție și în apărarea țării, iar pe de alta, împotriva acestei prezențe, având în vedere cerințele avansate de reprezentanți ai ofițerilor, cât și practica statornicită în țări cu tradiție democratică. Renunțarea la reprezentarea armatei în parlament și instituirea unor comisii parlamentare pe probleme de apărare la care să participe și militarii a fost, în cele din urmă, soluția acceptată. Deci, militarii vor vota, dar nu vor fi aleși nici în adunarea Deputaților, nici în Senat, forțele armate neangajându-se în dispute politice.

Cel mai controversat a fost articolul 53 privitor la stipendiile acordate partidelor politice în campania electorală. S-a stipulat că după începerea campaniei electorale este oprită finanțarea acesteia cu fonduri din străinătate ori din alte surse nedeclarate public.

Dezbaterile aveau ca scop elaborarea unei legi clare, precise, care să elimine pe cât posibil arbitrariul, orice fel de încălcări ale principiilor democrației și să asigure desfășurarea de alegeri libere.
După sesiunile din 9 și 13 martie, la 14 martie 1990, cu un singur vot împotrivă și două abțineri, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a adoptat Legea privind alegerea Parlamentului și a președintelui României, primele alegeri libere parlamentare și prezidențiale fiind stabilite pentru ziua de 20 mai 1990.

În capitolul I, rezervat dispozițiilor cu caracter general, se consemna că în România puterea politică aparține poporului și se exercită potrivit principiilor democrației, libertății și asigurării demnității, inviolabilității și inalienabilității drepturilor fundamentale ale omului. În ceea ce privește guvernarea țării, aceasta se realizează pe baza sistemului democratic pluralist.
Legea electorală înscria, între prevederile sale, principiul fundamental al separației puterilor legislativă, executivă și judecătorească. În noul stat de drept, puterea legislativă era îndeplinită de Parlament care era ales prin vot universal, egal, direct și secret, liber exprimat.

Potrivit legii, la 20 mai urma să fie ales un Parlament bicameral. Acest tip de legislativ corespundea atât sistemelor parlamentare din țările cu democrații avansate, cât și tradițiilor democratice din societatea românească. Se distingea de parlamentul unicameral (Marea Adunare Națională) din perioada comunistă. Parlamentul era constituit din două camere: Adunarea Deputaților (camera inferioară) și Senatul (camera superioară). Aceste două camere, în ședință comună, urmau să se constituie în Adunarea Constituantă. Acest for avea ca principal scop adoptarea Constituției României.

După intrarea noii constituții în vigoare, parlamentul urma să hotărască organizarea de alegeri, în cel mult un an.
În același timp, parlamentul acționa și ca Adunare Legiuitoare. Așadar, urmau să fie adoptate legi care să reglementeze viața societății românești pe baze noi, în condițiile asigurate de evenimentele din decembrie 1989.
Candidații pentru Adunarea Deputaților și cei pentru Senat urmau să fie aleși pe liste separate, depuse de partide, de formațiuni politice sau pe care erau înscrise persoane independente.

Adunarea Deputaților urma să fie formată de 387 de deputați. Acestora li se adăugau deputații ce reprezentau minoritățile, pe baza sistemului de repartizare proporțională.
Aveau dreptul de a fi aleși în Adunarea Deputaților cetățenii care au împlinit vârsta de 21 de ani, cu condiția să aibă și drept de vot. Legea mai prevedea că nu pot fi alese persoanele care au săvârșit abuzuri în funcții politice, juridice sau administrative, care au încălcat drepturile fundamentale ale omului, precum și persoanele care au participat la represiuni în cadrul organelor de securitate, în vechea poliție ori în miliție. Dacă astfel de persoane au fost înscrise în listele electorale, ele au putut fi contestate în timpul prevăzut de lege.

Adunarea Deputaților, convocată de drept în prima ședință, sub președinția decanului de vârstă, alege o comisie de validare, dintre membrii săi. După validarea mandatelor și declararea ca legal constituită, Adunarea Deputaților urma să își aleagă organele de lucru, președintele și să adopte regulamentul de funcționare.

Legea electorală se referea prea puțin la atribuțiile acestui for, ca și ale Parlamentului în general. S-au fac precizări doar în legătură cu îndatoririle fundamentale ele Parlamentului: de Adunare Constituantă și de Adunare Legiuitoare.
Se mai preciza că prezidarea lucrărilor Adunării Constituante urma să fie făcută, prin rotație, de către președintele Adunării Deputaților și președintele Senatului. Ceea ce însemna că fiecare din cele două camere, care își adopta propriile regulamente de funcționare, manifesta inițiativă în acest sens și își stabilea atât drepturile, cât și îndatoririle. În același timp, îi revenea organului suprem al puterii de stat menirea de a detalia atribuțiile specifice ale Adunării Deputaților și ale Senatului, la care legea electorală nu făcea referiri. Singurele deosebiri, ce reieșeau din actul normativ, priveau limita minimă de vârstă a deputaților și a senatorilor și componența celor două camere.

Cea de-a doua cameră a Parlamentului României — Senatul — beneficia de puține precizări în legea electorală. Se prevedea, mai întâi, componența sa: 'Senatul este format din senatori aleși, în funcție de populația județelor, astfel: în județele cu populație de până la 500 000 locuitori se aleg câte doi senatori, în cele cu populație de la 500 001 până la 750 000 locuitori se aleg câte 3 senatori, în celelalte județe se aleg câte 4 senatori; în municipiul București se aleg 14 senatori'. Apoi se face precizarea că în Senat pot fi aleși numai cetățeni cu drept de vot care au împlinit vârsta de 30 de ani.

Ca și Adunarea Deputaților, Senatul era convocat de drept, în prima sa ședință, în cea de-a 20-a zi de la data alegerilor. Această ședință era prezidată de cel mai în vârstă senator. Dintre membrii săi, noul organism alegea o comisie de validare.
Pe baza raportului comisiei, se proceda la validarea fiecărui senator. După validarea mandatelor, Senatul își alegea organele de lucru, președintele și adopta regulamentul de funcționare.
Viitorul parlament urma să hotărască ce atribuții concrete îi reveneau Senatului și prin ce anume se deosebea de Adunarea Deputaților.

Articolul 4 prevedea că reprezentarea minorităților în Parlament se asigură pe baza sistemului de reprezentare proporțională a mandatelor rezultate în urma voturilor.
Alineatul 2 al aceluiași articol conținea o prevedere menită să asigure prezența în Camera Inferioară a Parlamentului a tuturor minorităților interesate. Organizațiile reprezentând minoritățile naționale care nu întruneau numărul de voturi necesar pentru a avea un mandat în Adunarea Deputaților, aveau dreptul la un mandat de deputat. Condiția era ca aceste organizații să fi fost înregistrate la data adoptării Decretului-lege nr. 92.


Primele alegeri parlamentare din România postcomunistă — 20 mai 1990


Primele alegeri generale, parlamentare și prezidențiale, din România, după Revoluția din decembrie 1989, au avut loc la 20 mai 1990.
Se poate spune că prin organizarea alegerilor din 20 mai, care au avut ca obiective: prima Adunare Constituantă, Parlamentul bicameral, ce urma să redacteze o nouă Constituție democratică, a fost încheiată o primă fază a revoluției din decembrie 1989.

Alegerile din 20 mai 1990 au fost organizate în baza Decretului-Lege nr. 92 din 14 martie 1990, act cu caracter constituțional elaborat prin cel mai larg consens de forul legislativ provizoriu al țării, respectiv Consiliul Provizoriu de Uniune Națională.

Guvernul a organizat alegerile pe baza unui program detaliat, program realizat de un colectiv specializat, aflat sub conducerea unui viceprim-ministru.
Guvernul României, condus de primul-ministru Petre Roman, era conștient de datoria sa de a prezenta cu toată claritatea partidelor și formațiunilor politice, publicului larg, modul în care organizează alegerile, traducând în fapt prevederile Legii electorale.

La 20 martie 1990, în conformitate cu prevederile Legii Electorale, a fost declanșată, în întreaga țară, campania electorală.
Pentru primele alegeri din România, au fost depuse candidaturi din partea a 73 de partide și formațiuni politice legal.
Formațiunile politice care s-au înscris în cursa electorală au fost: Frontul Salvării Naționale (FSN), Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul Național Liberal (PNL), Mișcarea Ecologistă din România (MER), Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat (PNȚCD), Alianța pentru Unitatea Românilor — Partidul Unității Naționale Române din Transilvania și Partidul Republican (AUR—PUNR și PR), Partidul Democrat Agrar din România (PDAR), Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Socialist Democratic Român (PSD), Partidul Social Democrat Român (PSDR), Grupul Democrat de Centru, Partidul Reconstrucției Naționale din România (PRN), Partidul Liber Schimbist (PLS), Partidul Democrat al Muncii (PDM), Uniunea Liberală Brătianu (ULB), Partidul Tineretului Liber Democrat din România, Partidul Cooperatist, Uniunea Democrat Creștină, Uniunea Democrată a Rromilor din România, Forumul Democrat German, Partidul Liberal (al Libertății) din România, Partidul Democrat Ecologist, Partidul Unității Democratice, Partidul Unității Democratice din Moldova, Partidul Muncii, Partidul Republican Creștin, Gruparea de Centru 'Noua Românie', Partidul Ecologist Umanist — fondat în Arad, Uniunea Democrată Turcă Musulmană, Uniunea Ucrainienilor din România, Partidul Uniunea Creștin Ortodoxă, Uniunea Democratică 'Țara Oașului', Partidul Uniunii Creștine din România, Partidul Social Democrat Creștin Român, Partidul Țiganilor din România), Partidul Dreptății Sociale (Noua Democrație) de Nord-Vest din România, Partidul Alianța pentru Democrație, Partidul Muncii și Dreptății Sociale din România, Partidul Român pentru Noua Societate, Partidul Țărănesc Român, Partidul Uniunea Republicană, Partidul pentru Reconstrucția Națională și Democratică, Partidul Democrat din Cluj, Partidul Radical Democrat, Uniunea Liberă Democratică a Rromilor din România, Frontul Popular Român al Salvării Naționale, Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, Partidul Umanitar al Păcii, Partidul Democrat Constituțional din România, Partidul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției și Salvare Națională, Partidul Național Român, Partidul Viitorul Democrat al Patriei, Partidul Democrat Progresist, Uniunea Polonezilor din România 'Dom Polski', Partidul Național Republican, Alianța Muncitorească 'Libertatea' Anticomunistă și Antifascistă, Partidul Național Progresist, Partidul Casa Română a Europei Democratice, Mișcarea 'Tânăra Democrație', Comunitatea Lipovenilor din România, Partidul Democrat Creștin al Rromilor din România, Partidul Independent Maghiar, Mișcarea Democrația Modernă, Partidul Socialist al Dreptății-Independent, Partidul Unit Democrat al Rromilor, Rudarilor și Lăutarilor din România, Uniunea Armenilor din România, Asociația Culturală Bulgară din București, Uniunea Democratică a Sârbilor din România, Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Uniunea Elenă din România, Forumul Democrației și Unității Naționale din România.

Aproximativ 5 700 de candidaturi au fost depuse pentru Adunarea Deputaților și 1.580 pentru Senat. În calitate de independenți și-au depus candidaturi 212 persoane pentru Adunarea Deputaților și 126 pentru Senat. Potrivit legii, au fost organizate 42 de circumscripții electorale pentru fiecare județ și municipiul București, precum și 12 630 secții de votare.
Pentru a se asigura corectitudinea alegerilor din 20 mai, pentru a se garanta condiții egale de exprimare tuturor partidelor și grupărilor politice, fiecărui cetățean, în afara măsurilor de ordin tehnico-organizatoric pe care le presupune o acțiune de o asemenea importanță și anvergură, s-a hotărât invitarea unui mare număr de observatori străini cu scopul de a urmări desfășurarea procesului electoral.

La alegerile din 20 mai 1990, au fost acreditați 360 de observatori străini.
Partidele 'istorice' din România, Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat, Partidul Național Liberal și Partidul Social-Democrat, au semnat un acord de neagresiune electorală și de conduită solidară. Au hotărât, între altele să se evite orice atac propagandistic sau aprecieri negative față de formațiunile semnatare, să se ia toate măsurile pentru ca reprezentanții lor în birourile electorale să împiedice orice eventuală fraudă electorală; să susțină, în eventualitatea unui al doilea tur de scrutin în alegerile pentru președintele țării, candidatul aceluia dintre partidele cosemnatare care este cel mai bine plasat în cursa electorală. Semnatarii declarației comune — președinții celor trei partide — au anunțat, că indiferent de rezultatul alegerilor, partidele lor vor rămâne solidare și nu vor participa la un eventual guvern alături de o formațiune politică constituită pe vechile structuri comuniste.

În acest cadru, s-au desfășurat în județe și în municipiul București, 213 mitinguri și 473 întruniri electorale. Organizatorii acestor manifestări, partide și formațiuni politice, candidați la funcția de președinte al României/ sau de membru al Parlamentului și-au expus opțiunile politice și platformele cu care se prezintă la alegeri.

Mijloacele de informare în masă — Radiodifuziunea, Televiziunea, ziarele și celelalte publicații, al căror număr era în 1990, de circa 1000, cu peste 40 milioane exemplare—au reflectat într-un mod amplu campania electorală. Fiecare partid și formațiune politică a dispus de posibilitatea de a-și face cunoscute programele și opțiunile politice prin presă.

Rezultatele


Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990, stabilea că Parlamentul va fi ales prin vot proporțional, pe liste de partid, fără existența unui prag electoral. Astfel a fost posibilă intrarea în Parlament a nu mai puțin de 27 de formațiuni politice la Camera Deputaților (între care 11 aparținând unor minorități naționale) și 7 la Senat. Cu toate acestea, s-a manifestat un dezechilibru accentuat între câștigătorul FSN (67,53 % din mandate) si celelalte formațiuni. Doar UDMR și PNL mai dețineau o anumită pondere parlamentară de câte 7,34 % fiecare.

În urma alegerilor se revenea la formula tradițională de Parlament bicameral. Adunarea Deputaților și Senatul au fost alese în cele 41 de circumscripții electorale din țară, prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Acest prim parlament număra 515 membri, dintre care 396 de deputați (387 aleși și 9 desemnați de minoritățile naționale) și 119 senatori (118 reprezentând o formațiune politică și unul, independent).

Durata mandatului acestui Parlament a fost de doi ani, în perioada 1990-1992, el funcționând ca Adunare Constituantă. Senatorii și deputații aleși s-au întrunit, pentru prima oară, în ședințe separate de lucru, la 9 iunie 1990. Conducerile celor două Camere au fost alese la 18 și 19 iunie 1990: Alexandru Bârlădeanu — președinte al Senatului, respectiv Dan Marțian — președintele Adunării Deputaților.

Primul parlament a elaborat legea fundamentală a țării noastre. Constituția a fost adoptată la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin referendum național la 8 decembrie, același an, cu o majoritate semnificativă: din 10.948.468 de participanți, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%. Constituția a funcționat din 1991 până în octombrie 2003.
În urma alegerilor organizate la 20 mai 1990, 17 forțe politice, partide, coaliții sau uniuni etnice, au reușit să câștige locuri în forul legislativ, întrucât nu fusese fixat un prag electoral.

La Senat, Frontul Salvării Naționale (FSN) a obținut 67,02% din numărul total al voturilor valabil exprimate și un număr de 91 de mandate; UDMR, 7, 20% și 12 mandate; Partidul Național Liberal (PNL), 7,06% și zece mandate; Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), 2,50% și un mandat; Mișcarea Ecologistă din România (MER), 2,45% și un mandat; A.U.R. — Partidul de Uniune Națională a Românilor din Transilvania și Partidul Republican, 2,15% și două mandate; Partidul Ecologist Român (PER), 1,38% și un mandat; un mandat a fost ocupat de un independent (Antonie Iorgovan).
La Adunarea Deputaților, FSN a obținut 66,31% din voturile valabil exprimate și 263 de mandate; UDMR, 7,23% și 29 de mandate; PNL, 6,41% și 29 de mandate; MER, 2,62% și 12 mandate; PNȚCD 2,56% și 12 mandate; AUR — Partidul de Uniune Națională a Românilor și Partidul Republican 2,12% și nouă mandate; Partidul Democrat Agrar din România (PDAR), 1,83% și nouă mandate; PER, 1,69% și opt mandate; Partidul Socialist Democratic Român, 1,05% și cinci mandate; Partidul Social Democrat Român, 0,53% și două mandate; Gruparea Democratică de Centru, 0,48% și două mandate; Partidul Democrat al Muncii, 0,38% și un mandat; Partidul Lider-Schimbist, 0,34% și un mandat; Partidul Reconstrucției Naționale din România, 0,32% și un mandat; Partidul Tineretului Liber Democrat din România, 0,32% și un mandat; Uniunea Liberală "Brătianu", 0,27% și un mandat.

Alături de acestea, câte un mandat a revenit unor organizații ale minorităților naționale, altele decât cea maghiară, 11 la număr: Comunitatea Lipovenilor din România, Forumul Democratic al Germanilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Bulgară din Banat — Asociația Culturală Bulgară din București, Uniunea Democrată a Sârbilor din România, Uniunea Democrată a Slovacilor și Cehilor din România, Uniunea Democratică Turcă Musulmană, Uniunea Elenă din România, Uniunea Democrată a Romilor din România, Uniunea Polonezilor din România "Dom Polski", Uniunea Ucrainenilor din România.

Din numărul total al alegătorilor, de 17.200.722, potrivit listelor de alegători, la 20 mai 1990 s-au prezentat la urne 14.825.764, pentru alegerile de la Senat, și 14.825.017, pentru Adunarea Deputaților.

Momentul electoral 20 mai 1990 are o indiscutabilă însemnătate istorică, acesta deschizând drumul spre crearea întregului eșafodaj al instituțiilor statului de drept. Primul parlament ales, care a funcționat și ca Adunare Constituantă, a adoptat după ample dezbateri, Constituția României, ceea ce a contribuit fundamental la consolidarea și normalizarea societății românești. AGERPRES (Documentare)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din DocumentareParlamentare2012

Cele mai citite din DocumentareParlamentare2012

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe