Comisiile reunite pentru buget-finanțe, aviz favorabil pentru proiectul de buget pe 2018 al Consiliului Concurenței

 •  Economie
102 afişări

Proiectul de buget pe anul 2018 al Consiliului Concurenței a primit, miercuri, cu majoritate de voturi, aviz favorabil din partea membrilor comisiilor reunite pentru buget, finanțe și bănci din Parlament.

2d1a382c-c861-4ab2-ad92-bf329a100625

Parlamentarii au aprobat în unanimitate un amendament cu privire la suplimentarea bugetului instituției pentru finanțarea activității Consiliului de Supraveghere din domeniul Naval. Suma avansată inițial era de 2,295 de milioane de lei, dar parlamentarii au decis să lase Ministerul Finanțelor și Consiliul Concurenței să convină asupra nivelului acestei sume până la finalul dezbaterilor. Ministerul Finanțelor a precizat că nu este necesară întreaga sumă, deoarece posturile nu vor fi ocupate de la începutul anului, procedura de angajare necesitând două luni, astfel că ar fi nevoie de doar 1,6 milioane de lei.

Proiectul de buget al instituției pentru anul 2018 prevede o alocare de 58,145 milioane de lei (credite bugetare), în creștere cu 13,03% față de anul anterior.

Potrivit documentului, la capitolul Cheltuieli curente este prevăzută suma de 55,945 milioane de lei, în creștere cu 8,89% comparativ cu datele din anul anterior.

Cheltuielile de personal se ridică la 46,059 milioane de lei, în urcare cu 3,25%.

"Salariile scad la persoanele cu funcții de conducere, deci vorbim de directori, care nu sunt mulți — vorbim despre vreo 15 oameni, pierderi de 20%, 1.800 de lei pe lună — și de persoanele cu mai multă experiență, inspectorii superiori. Acolo sunt pierderi de 11%. Impactul estimat de noi este la minimum 5 milioane de lei", a declarat președintele instituției, Bogdan Chirițoiu.

Pentru bunuri și servicii, în bugetul Consiliului Concurenței sunt alocați 9,630 milioane de lei, în creștere cu 47,52%.

AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe