Proiectul de buget pe 2018 al Ministerului Muncii, avizat favorabil de comisiile reunite pentru buget-finanțe

 •  Economie
129 afişări

Proiectul de buget pe 2018 al Ministerului Muncii a fost avizat favorabil, miercuri, de comisiile reunite pentru buget, finanțe și bănci din Parlament.

7a3d4f12-8936-402b-97aa-e5a921c16f3b

Senatorii și deputații au dat 19 voturi pentru, șapte voturi împotrivă și a fost și o abținere.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale are prevăzut pentru 2018 un buget de 31,693 miliarde de lei (credite bugetare), mai mic cu 13,2% față de cel alocat în anul 2017. Scăderea provine din diminuarea transferurilor de la bugetul de stat, pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, de la 13,599 miliarde de lei în anul 2017 la 7,408 miliarde de lei în anul 2018.

Creditele de angajament se ridică la 31,74 miliarde de lei.

Cheltuielile de personal sunt prevăzute la 248,8 milioane de lei, în creștere cu 8,1% față de execuția preliminată pe anul 2017, iar pentru bunuri și servicii este alocată suma de 184,8 milioane de lei, în urcare cu 6,57%.

Întrebată despre Legea 76 care permite administrațiilor locale ca pentru activități cu caracter sezonier să poată efectua angajări pe o perioadă determinată de un an, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus că banii sunt prevăzuți în bugetul ministerului, însă, pentru aplicarea ei, este nevoie de un ordin ce se aprobă anual de președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Ea a adăugat că se va asigura ca, pentru anul viitor, acest ordin să fie semnat.

Comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament au început, miercuri, dezbaterile pe proiectul de buget al statului aferent anului 2018.

Proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o creștere economică de 5,5%, inflație medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro și câștig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

"Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht", precizează un comunicat al Executivului.

Conform proiectului adoptat de Guvern, sunt prevăzute venituri estimate de 287,5 miliarde lei, cu 30,9 miliarde lei mai mari față de 2017, fiind pentru prima dată când PIB-ul României va depăși nivelul de 200 miliarde euro.

"Din cele 30,9 miliarde lei venituri suplimentare, 21,1 miliarde lei vor merge către bugetul sănătății, care va avea o creștere de 17% față de 2017, bugetul educației, care va avea o creștere de 16%, și bugetul alocat investițiilor, care va avea o creștere de 42%", se arată în comunicat.

Totodată, în proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanță pentru toți salariații din sistemul public, creșterea salariului minim și mediu net în întreaga economie (public și privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% și a pensiei minime cu 23%.

Comisiile de specialitate din Parlament au început, marți, dezbaterile pe proiectul de buget aferent anului 2018. Luni, 18 decembrie, va începe dezbaterea proiectelor de buget și al asigurărilor sociale în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca votul final să fie în data de 21 decembrie.

AGERPRES/(A — autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe