BVB lansează în ianuarie a doua ediție a proiectului "Made in Romania"

 •  Economie
102 afişări

Bursa de Valori București va lansa în ianuarie 2018 a doua ediție a proiectului "Made in Romania", informează bursa.

2f45c8af-2f1d-4ff1-a009-4f6028cf6c29

"Bursa de Valori București (BVB)BVB , împreună cu partenerii instituției, încheie prima ediție a proiectului "Made in Romania", inițiativă care s-a dovedit a fi atât de reușită încât a doua ediție este deja programată să înceapă în ianuarie 2018", se menționează într-un comunicat al bursei.

Pentru a marca acest eveniment, Bursa de Valori București a lansat cartea "Made in Romania: 15 companii pentru
creșterea economiei românești și poveștile lor unice", o carte de 100 de pagini care include poveștile de creștere a 15 companii: 2Performant Network, Agricover, Amber, Autonom Rent-a-Car, Blue Air, Cris-Tim, Electrogrup, FruFru, Ivatherm, IRUM, Lasting System, Smart Bill, Softelligence, Prutul și Vola.ro.

Cu această ocazie, BVB a anunțat și cea de-a doua ediție a proiectului, relansarea website-ului www.bvbleague.ro și a prezentat mai multe informații cu privire la modul de desfășurare a proiectului pe parcursul
anului 2018.

Proiectul se va desfășura în mod asemănător cu prima ediție și va fi organizat în trei etape: lista nominalizărilor, lista scurtă și selecția celor 15 companii finaliste. Nominalizările vor putea fi efectuate pe site-ul proiectului începând cu 15 ianuarie 2018.

"Suntem mândri că Made in Romania a reușit să devină, în mai puțin de un an, un proiect de renume al Bursei de Valori București. Împreună cu partenerii noștri, așteptăm cu nerăbdare să continuăm cu cea de-a doua ediție a proiectului în 2018. Sperăm să descoperim și mai multe companii inovatoare, povești de succes și, cel mai important, viitorii jucători care vor influența fundamental economia locală", a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.

Bursa de Valori București a anunțat prima ediție a proiectului Made in Romania pe 6 februarie 2017. Organizat pentru prima dată în istoria pieței de capital din România, Made in Romania este un proiect unic al BVB, lansat cu scopul de a identifica și promova companiile de top din România.

Pe parcursul anului 2017, BVB a colaborat cu 166 de companii care au fost nominalizate în faza inițială a proiectului, iar în perioada de training a reușit să încurajeze inovația și cele mai bune practici în 50 de companii românești, precum și să promoveze poveștile de succes și echipele celor 15 companii finaliste.

Bursa de Valori București administrează piețe de acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative de tranzacționare și furnizează o gamă variată de servicii participanților la piețele financiare.

Bursa de Valori București este o companie listată pe propria piață din 2010.

AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe