Peste 84% dintre români asociază sărbătorile de sfârșit de an cu bradul și instalațiile de lumini; 78% ascultă muzică specifică (studiu)

 •  Economie
322 afişări

Peste 84% dintre români asociază sărbătorile de sfârșit de an cu bradul și instalațiile de lumini, iar 78% ascultă muzică specifică acestei perioade, potrivit unui studiu de specialitate, remis joi AGERPRES.

69474782-ede8-4e7f-9e00-eb7a3eecbc8e

Din sondaj mai reiese că 72% dintre români aleg să-și petreacă timpul liber cu cei dragi în perioada sărbătorilor, 15% își fac planuri pentru petreceri și activități de iarnă în acest interval de timp, iar 13% dintre respondenți preferă să se odihnească, conform datelor din studiul realizat de compania ELBI Electric & Lighting. Românii din zona Bucovinei sunt cei mai atașați de sărbătorile de sfârșit de an, majoritatea spunând că cel mai important e timpul petrecut cu cei dragi (93%), datinile (85%) și instalațiile de lumini (78%).

În topul preferințelor în funcție de vârstă, persoanele de peste 65 de ani preferă să stea cu cei dragi (93%), să asculte muzică specifică perioadei de sărbători (100%) și bradul (94%). În schimb, tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani, preferă activitățile de sărbători precum împodobirea bradului (94%), instalațiile de lumini (85%) și timpul petrecut cu cei dragi (72%).

Oamenii care trăiesc la orașe asociază sărbătorile de sfârșit de an cu bradul (93%) și timpul petrecut cu cei dragi (73%), iar cei din mediul rural preferă bradul și instalațiile de luminii în aceeași proporție (89%).

Se constată o diferență și între femei și bărbați atunci când vorbim de preferințele specifice acestei perioade. Femeile preferă bradul (92%) și muzica de sărbători (79%), pe când bărbații preferă instalațiile de lumini și bradul (89%).

Studiul a fost realizat în perioada 18 septembrie-19 octombrie 2017 pe un eșantion de 670 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 — 65 de ani, din toate regiunile țării.

AGERPRES/(AS — autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe