SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 februarie

 •  Documentare
102 afişări

8485ab88-265f-4734-8a94-1f3db0d83faa

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Ortodoxe
Sf. Ier. Vlasie, episcopul Sevastiei; Sf. Teodora împărăteasa

Greco-catolice
Sf. ep. m. Vlasie; prima apariție a Sf. Fecioare la Lourdes — 1858

Romano-catolice
Sf. Fc. Maria de la Lourdes

Sfântul Vlasie, pomenit în calendarul creștin ortodox la 11 februarie, a trăit în cetatea Sevastia din Capadocia (regiune situată în centrul podișului anatolian; unul dintre cele mai importante centre ale creștinismului în secolul al IV-lea), în timpul împăratului Liciniu (308-321). Hirotonit episcop sfântul dobândise, potrivit tradiției, darul vindecărilor — tradiția spune că tămăduia chiar și animalele care i se aduceau. În timpul persecuțiilor a fost prins, torturat și condamnat la moarte prin decapitare, împreună cu șapte femei, una dintre ele având cu sine și doi copii.

Sfânta Teodora împărăteasa, pomenită în aceeași zi, a fost soția împăratului iconoclast (împotriva cultului icoanelor) Teofil (829-842); spre deosebire de soțul său, împărăteasa Teodora era iconodulă (cinstea icoanele), așa cum hotărâse Biserica prin cei peste 300 de episcopi participanți la Sinodul ecumenic de la Niceea, în 787. Tulburările sociale, politice și religioase generate de iconoclastie au fost extrem de puternice mai ales în timpul predecesorului lui Teofil, Leon V Armenul (813-820), prigonitor neîmblânzit al celor ce venerau icoanele. Nu de puține ori împărăteasa s-a aflat în primejdie în timpul acestor tulburări. La moartea lui Teofil (842) i-a urmat la tron fiul său Mihai, dar acesta fiind încă un copil, treburile statului erau administrate de Teodora. Astfel, prigoana iconoclastă a încetat, împărăteasa convocând un sinod la Constantinopol, în 843, prin care s-a restabilit dogma ortodoxă și icoanele și-au ocupat din nou locul lor în cultul creștin.
AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe