ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC: Rugby

 •  Documentare
801 afişări

Rugby-ul este, prin excelență, un joc modern, neavând o istorie îndelungată ca alte sporturi. El s-a născut în mijlocul intelectualilor englezi prin anul 1823 pe un teren întins, celebrul "Big Side", al colegiului din orașul Rugby, situat pe malurile unui râu din Stratford, Anglia, potrivit ''Enciclopediei Educației Fizice și Sportului din România'' (vol. I, București 2002).

239c6bc4-fb4d-4106-b241-5667273943aa

În România, în anii primului deceniu al secolului XX, câțiva studenți întorși din Franța, unde își făcuseră studiile, aduceau cu ei în țară, printre bagaje, și o "ciudată alcătuire de piele, umflată pe dinăuntru cu o bășică de porc, gogonată și săltăreață". Românii nu au întârziat prea mult până au prins gustul acestui joc bărbătesc. Printre primii rugbyști români s-au numărat: Grigore Caracostea, cei patru frați Iconomu, Constantin Crătunescu, Henri Mânu, Nae Mărăscu, Mișu Vardalla, frații Hussar și Tănăsescu, frații Vidrașcu, Puia Volvoreanu, Sorin Michăilescu și încă mulți alții. Acești "părinți" ai rugby-ului românesc au jucat pe primul teren de joc pe un loc viran, situat, se pare, în spatele statuii lui Mihai Viteazul, peste drum de Universitate. Acolo, poate, s-au întrunit pentru primele lor antrenamente, acolo s-au dezbrăcat intimidați de privirile scandalizate ale trecătorilor, acolo s-au echipat de joc și tot acolo au făcut primele lor pase cu balonul oval sau au încercat primele lor "transformări". Dar oriunde, pe orice teren viran s-ar fi petrecut acest act romantic, un adevăr trebuie consemnat: rugby-ul românesc s-a născut în București.

Primii rugbyști care s-au întors din Franța, în preajma Primului Război Mondial, au venit cu ceva performanțe de acolo. Astfel, Grigore Caracostea făcuse parte din echipa "Racing" din Paris; Mircea Iconomu fusese unul dintre cei mai buni jucători ai formației studențești din Montpellier și legitimat, apoi, la "US Perpignan", din orașul unde își terminase studiile în științele agricole; Nae Mărăscu, după ce debutase la "Stade Francaise", se mutase și el, având studii în chimia industrială, la echipa "Olympique Lillois", iar Henri Mânu fusese titular, chiar căpitan, al echipei Parisului.

Începuturile acestui joc în țara noastră se situează în jurul anului 1909. Atunci, au fost înființate câteva echipe și asociații sportive de tenis, atletism, scrimă, ciclism, fotbal. Frații Iconomu, frații Husar și Dumitru Tănăsescu, au fost printre promotorii rugby-ului. Cu toate acestea, una dintre asociații, numită "Tenis Club Român" (TCR), n-a avut, la început, o echipă de rugby. La 1 decembrie 1912 se întemeiază "Federațiunea Societăților de Sport din România" (FSSR), ce cuprindea activitatea tuturor acestor echipe. Într-un raport al acestei prime societăți sportive e consemnată apariția rugby-ului în țara noastră, înregistrată oficial în anul 1913.

Încep să se formeze echipe regulamentare și, la 8 septembrie 1913, a avut loc primul joc de rugby din România între "TCR" și "Sporting Club". Lipseau însă terenurile. În iunie 1913, la o întâmpinare a Comitetului Central al FSSR, Grigore Cantacuzino, primarul Capitalei, hotărăște ca Primăria, contra unei chirii simbolice de un leu pe an, să cedeze FSSR, pe timpul existenței sale, terenul de la Șosea, cunoscut de atunci sub numele de "Federație". Întinderea totală era de circa 25 ha, împărțită în două jumătăți prin aleea ce ducea pe atunci la Școala de Agricultură și care se numește în prezent Aleea Ștrandului (Tineretului).

Meciul de rugby dintre echipele Constructorul București și "Swansea" (Țara Galilor), disputat în 1954 pe stadionul "23 August" din Capitală (scor 5-16).

La 9 martie 1914 este inaugurat terenul din Parcul FSSR. După meciul dintre "Sporting Club" și "TCR" (scor 16-3), a urmat un al doilea joc al echipelor divizionare și, la final, o partidă a echipelor școlare. Al doilea meci de antrenament, în vederea Campionatului, s-a ținut la 16 martie 1914 când "TCR" a învins "Sporting Club" cu 6-3. La câteva zile, în Campionatul Școlar de Rugby, Liceul "Gh. Lazăr" a învins Liceul "Sf. Sava". Pe 23 martie 1914 a urmat competiția Campionatului categoriei a doua, arbitrat de sublocotenent Văsescu. La 30 martie 1914, "TCR" câștigă campionatul de rugby la categoria I (6-3 contra "Sporting Club"). Începe să se constituie marea generație de internaționali a lui Nae Mărăscu, Henri Mânu, Radu Polizu, Gh. Benția. De altfel, rugby-ul românesc urma să primească jucători de valoare prin întoarcerea de la studii a lui Constantin Crătunescu (care jucase la "Stade Francaise") și I. Miclescu (echipa Universității din Oxford). Tot în 1914, George Iconomu înființează un nou club de rugby, numit "Rugby Football Club", ce a avut însă o existență efemeră.

Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România mai notează că în 1915 ia ființă prima "Comisie de Football-Rugby", avându-l președinte pe Grigore Caracostea, iar pe George Iconomu și Jean Husar — membri. Dar în condițiile în care nu existau decât două echipe, iar "Sportingul" fraților Husar se retrage din așa-zisul campionat anual, apare un nou club, "Stadiul Român", și o grupare școlărească "Matei Club", care polariza în jurul lui elevi de la liceele "Matei Basarab" și "Mihai Viteazul", în frunte cu Sorin Michăilescu, viitor internațional român, o figură devenită apoi legendară. În aceste împrejurări, "TCR" câștigă campionatul, dotat cu "Cupa C. Alimănișteanu", precum și "Cupa TCR" (Cupa României), pe care o deținea din ediția precedentă.

De-abia în 1919 se înscriu în campionat "TCR", "Stadiul Român" și o nouă formație, "Școala Militară de Educație Fizică". În 1920, sunt cinci echipe: "Educația Fizică Militară", "Stadiul Român" (A+B), "TCR" și "Sportul Studențesc", care luase ființă prin strădaniile lui Traian Lalescu, Octav Luchide și Sorin Michăilescu. Campioană devine "Educația Fizică Militară". În campionatul școlar, la care au participat numai patru echipe, câștigă Liceul "Matei Basarab", căpitan fiind Jean Lucescu.

În anii 1914-1915, situația materială era dezastruoasă: lipseau terenurile, echipamentul, chiar jucătorii erau puțini, pe care fotografiile vremii îi înfățișau jucând meciuri oficiale în costume de stradă. Apare echipa "Rugby Club", care se clasează a treia. În 1915 se întocmește primul regulament al jocului și se introduc foile de arbitraj.

Meciul de rugby dintre echipele Dinamo București și Dinamo Praga (scor 14-3), desfășurat în 1954 pe stadionul Republicii din Capitală

Federația Română de Rugby a luat ființă în anul 1913. Perioada de început consemnează primele trei mari echipe, care au dominat activitatea competițională: "TCR" (1910), "Stadiul Român" (1915) și Societatea Universitară Sportul Studențesc (1915); în anul 1922 iau ființă "Avântul Sportiv" și "Rugby Club București"; în 1919 apar primele cluburi provinciale muncitorești: "Jiul", cu sediul la Lupeni și "Minierul", la Petroșani.

Pe arena internațională rugby-ul românesc a debutat în 1919 cu prilejul Jocurilor Interaliate de pe câmpul militar de la Pershing, la Paris. Echipa noastră a fost învinsă de Statele Unite cu 21-0 și apoi, de Franța cu 48-5. La ediția a VIII-a a Jocurilor Olimpice din 1924, de la Paris, România participă pentru prima dată în programul JO, alături de Franța și SUA. România pierde ambele jocuri, cu 59-3 și cu 37-0, iar SUA învinge Franța în finală cu 18-3. Prima medalie olimpică (de bronz) a fost adusă în țară în 1924 de echipa de rugby formată din: Dumitru Armășel, Gh. Benția, Tudor Florian, Ion Gârleșteanu, Teodor Marian, Nicolae Mărăscu, Sorin Michăilescu, Paul Nedelcovici, Iosif Nemeș, Gogu Sfetescu, Mircea Sfetescu, Sterian Soare, Mihai Vardalla, Paul Vidrașcu, Dumitru Volvoreanu, Atanasie Tănăsescu.

Meciul de rugby dintre echipele României și Franței (scor 15-14), contând pentru "Cupa Națiunilor — F.I.R.A.", disputat în 1968 pe stadionul "23 August" din București

În "Anuarul FRR" pe anii 1938-1939 sunt consemnate condițiile precare în care se practica rugby-ul în țară: în România existau 11 echipe care desfășurau un campionat național la categoria "Onoare" în șapte echipe, un campionat la "promoție" cu 11 echipe și unul la categoria a doua, cu câte se prezentau. La rubrica "societăți dispărute" figurează nu mai puțin de zece echipe; numărul jucătorilor activi era de trei, patru sute.

Iubitorii acestui sport perseverează, iar echipele de club și echipa reprezentativă încep să iasă mai mult peste graniță, confruntându-se cu echipe din Franța, Germania, Italia. Încep să apară noi jucători de mare valoare ca: avocatul Ion Buzoianu (căpitanul naționalei și unul dintre părinții rugby-ului modern românesc), ing. Aurel Mârâșescu, arhitectul și rectorul de mai târziu al Școlii de Arhitectură "Ion Mincu", Ascanio Damian, inginerii Ion Andrieș și Costică Dinescu, Virgil Ioan, Ștefan Ionescu, Gică Blașek, Constantin Moscu, Gogu Sfetescu, Fănică Bârsan, Nicușor Tanoviceanu, Ghiță Fântâneanu, Gică Ionescu-Bizon, E. Mărculescu, Florea Constantin, Grigore Eremia, E. Crivăț, Gustav Fanella, Adrian Mateescu, Virgil Anastasiade, Francisc Covaci, Nelu Popa, Nicu Nicolau, Nicolae Crissoveloni, Alexandru Argeșiu.

Anul 1939 aduce cu sine unele greutăți, și nu numai pentru rugbyști. Se apropia războiul. Multe competiții și campionate se amână. Apare însă preocuparea pentru antrenarea juniorilor, dintre care se remarcă la "CFR" — G. Sfetescu; la "TCR" — Șt. Bârsan; la "Viforul Dacia" — T. Krantz; la "Stadiul Român" — Mișu Vardalla. Iau naștere grupe de copii și echipe școlare în peste 30 de licee și școli bucureștene, care vor desfășura în anii următori un bogat și rodnic campionat. Directorii de licee se arată receptivi la acest fenomen, astfel încât se ridică o pleiadă de viitori jucători ce au alimentat marile echipe din anii '50-'60.

În 1942, rugby-ul figura în cadrul unei federații colective de atletism, gimnastică și oină. Rugbyștii iau atitudine și, spre sfârșitul anului, FR de Rugby este reînființată, mai ales datorită unor oameni de o mare noblețe și iubitori ai acestui sport: Șerban Ghica și Virgil Ion. Numele unor noi jucători încep să se facă remarcate: I. Cenușă, E. Karda, Gh. Florea, N. Sipoș, E. Costinaș, T. Picu, G. Epureanu, Ed. Denischi, C. Cocor, B. Zamfir, I. Gheondea, E. Suchianu, N. Frățilă, F. Ionescu.

Meciul de rugby dintre echipele României și Italiei (scor 32-6), contând pentru "Cupa Națiunilor — F.I.R.A.", disputat în 1971 pe stadionul Dinamo din București

Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România menționează că în 1944, la sărbătorirea a 30 de ani de activitate, s-a deschis o școală de arbitri, unde au predat ca profesori: Ion Buzoianu, Eugen Sfetescu, Ion Anastasiade, Fernand Herck, Gustav Fanella și alții. Se inițiază o campanie de expansiune a rugby-ului în centrele din provincie: Brașov, Sibiu, Ploiești, Buzău, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Craiova. Profesorul Radu Țițeica anunță înființarea a două echipe studențești la Timișoara. Apar nume noi de sportivi în acești ani de tranziție (1944-1950): Toma Moldoveanu, Gheorghe Pârcălâbescu, Teodor Krantz, Ion Condeescu, Emanuel Valeriu, Petre Cosmănescu, Mircea David, Mihai Manolache, Dan Constantinescu, Nicu Popescu, Nicolac Soculescu, Marin Ciobanu, Petre Buda, A. Groman, Dumitru Tănăsescu ș.a.

În fruntea acestei mișcări rugbystice tot mai puternice, vor sta viitoarele trei mari echipe de club: "CFR Locomotiva Grivița Roșie", "CCA" ("Steaua") și "Dinamo". Din confruntarea acestora — care a dominat arena rugbystică românească aproape patru decenii — se vor naște, la etape și valori diferite, cele mai mari reprezentative naționale. Apar noi nume de jucători: A. Marinache și N. Lazarache, D. Ghiuzelea, Ilie Ion, I. Buda, G. Ghiață, P. Iordăchescu, T. Bratu, I. Teodorescu, FI. Gheondea, I. Danciu, D. Manoileanu, R. Veluda, T. Picu, R. Nanu, Em. Dumitrescu, C. Ștefan, A. Vișan ș.a.

Anii '50-'80 au constituit perioada primelor afirmări, prin victorii asupra echipelor de club și reprezentative engleze și franceze, obținute în cele două turnee în Anglia. S-a înregistrat, apoi, o intensă dezvoltare internă — din punct de vedere numeric, teritorial și un real progres tehnico-tactic și al spectacolului sportiv. Astfel, în anul 1960 se obține prima victorie împotriva Franței cu 11-5, urmată de alte șapte victorii. De asemenea, mai trebuie amintite victoriile asupra echipelor: Swansea, Cardiff, Sel. Londra, Harlequins etc., din Marea Britanie.

Meciul de rugby dintre selecționatele României și Franței (scor 15-0), din cadrul celei de-a XII-a ediții a "Cupei F.I.R.A.", disputat în 1980 pe stadionul Giulești din București

Meciul de rugby dintre selecționatele României și Franței (scor 15-0), din cadrul celei de-a XII-a ediții a "Cupei F.I.R.A.", disputat în 1980 pe stadionul Giulești din București

În această perioadă, românii au început să concureze de la egal la egal cu națiunile majore în rugby. În 1960 s-a obținut prima victorie împotriva Franței, iar în anul 1976 a avut loc un turneu în Noua Zeelandă. Posibilitatea de a juca împotriva țărilor celor mai bune în acest sport, a ajutat la dezvoltarea rugby-ului în România. Forța reală a "Stejarilor" a fost demonstrată în 1979 într-un meci test împotriva Țării Galilor, la Cardiff: românii au condus până în finalul jocului, când numai un drop-gol de ultim moment al galezilor a făcut ca aceștia să învingă la limită, cu 13-12. Anul următor, România învingea clar Franța la București, cu 15-0 și obținea un rezultat egal, 13-13, împotriva Irlandei.

În anii '80, în țară existau mai mult de 12.000 de jucători, activând în 110 cluburi. În 1993, Țara Galilor era înfrântă categoric la București, cu 24-6; în 1984 a venit o victorie asupra Scoției, iar în 1988 s-a obținut prima victorie în deplasare împotriva unei echipe participante la Turneul celor 5 Națiuni, respectiv 15-9 în fața Țării Galilor.

Alți noi jucători se evidențiază: V. Morariu, A. Paloșanu, R. Chiriac, G. Florescu, S. Mehedinți, N. Căpușan, M. Țibuleac, I. Dobre, A. Penciu, A. Barbu, M. Cojocaru, C. Stănescu, M. Rusu, A. Demian, M. Wusek, V. Mladin, F. Vicol, A. Labo, I. Sava, V. Luscal, P. Blăgescu, V. Rusu, D. Zlătoianu, G. Mazilu, I. Țuțuianu, S. Luric, G. Daraban, I. Constantin, C. Dinu, M. Paraschiv, I. Caragea, S. Enciu, G. Stoica, G. Nica, G. Dragomirescu, F. Murariu, M. Aldea, V. Irimescu și mulți alții.

După 1990, finanțarea rugby-ului a avut de suferit. Inițial, "Stejarii" au continuat să dea semne de vigoare. În 1990, s-a înregistrat singura victorie obținută împotriva Franței în deplasare (12-6, la Auch). În anul următor, Scoția a fost învinsă cu 18-12. La Campionatul Mondial din 1991, România a învins Fiji cu 17-15, iar la Cupa Mondială din 1995 "Stejarii" au rezistat onorabil în fața țării gazdă, Africa de Sud (21-8).

Meci de rugby între selecționatele României și Africii de Sud în anul 1992

După acest avânt în înfruntările internaționale urmează o perioadă de declin, cu toate cele opt calificări și participări la Cupa Mondială (1987, 1991, 1995, 1999, 2003, 2007, 2011 și 2015), care pe plan intern n-au avut nici un răsunet. Numărul jucătorilor legitimați a scăzut dramatic, cu circa 75%, în țară rămânând mai puțin de 30 de cluburi.

În anul 2000, România a câștigat clar prima Cupa Europeană a Națiunilor (CEN), după ce a înregistrat patru victorii din patru meciuri. Anul 2001 a fost însă mai puțin reușit. Georgia a câștigat CEN, după o victorie cu 31-20 la București, iar într-un meci test jucat împotriva Angliei s-a înregistrat un nedorit record negativ: meciul a fost pierdut cu 134-0! Cei mai buni jucători români nu au putut participa însă la acest meci, pentru că echipele lor de club au refuzat să le plătească salariile pe durata deplasării în Anglia.

În 2002, francezul Bernard Charreyre a fost numit antrenor principal al echipei naționale a României. Sub conducerea sa, declinul a fost stopat și echipa a început o perioadă de lentă ascensiune. Odată cu schimbarea formatului CEN, România a început anul 2002 în urma Georgiei, din cauza includerii rezultatelor pe anul 2001. Românii au reușit să câștige toate cele cinci jocuri rămase, inclusiv o victorie dramatică, 31-23, la Tbilisi, reușind câștigarea trofeului. România a mai câștigat și în 2005-2006 Cupa Europeană a Națiunilor.

După Cupa Mondială de Rugby din 2003, Charreyre a fost înlocuit. Au urmat, fără rezultate notabile, alți trei antrenori francezi: Phillipe Sauton (o perioadă scurtă), Robert Antonin (ca antrenor ad interim) și Daniel Santamans, care a făcut echipă cu Robert Antonin. În prezent, galezul Lynn Howells este antrenorul echipei naționale a României.

În 2004, România a câștigat la limită, cu 25-24, în fața Italiei, ceea ce reprezintă singura victorie recentă împotriva unei echipe participante la Turneul celor 6 Națiuni.

Naționala României a învins reprezentativa Spaniei cu scorul de 13-3 (10-3), în etapa a doua din Rugby Europe Championship, într-o partidă disputată pe Stadionul național ''Arcul de Triumf'' din Capitală

La cele opt ediții ale Cupei Mondiale la Rugby, România a înregistrat următoarele rezultate: 1987 — o victorie în faza grupelor; 1991 — o victorie în faza grupelor; 1995 — fără victorie în faza grupelor; 1999 — o victorie în faza grupelor; 2003 — o victorie în faza grupelor; 2007 — o victorie în faza grupelor; 2011 — fără victorie în faza grupelor; 2015 — o victorie în faza grupelor.

AGERPRES/(Documentare — Cristian Anghelache, redactor Arhiva Foto: Vlad Rușeanu, editor: Horia Plugaru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe