RETROSPECTIVĂ 2017: Activitatea prim-ministrului României

 •  Documentare
297 afişări

c5657909-d6ee-4e5b-aeda-485875fccc40

Sorin Grindeanu (4 ianuarie — 21 iunie)
Mihai Tudose (din 29 iunie )

IANUARIE
3. — Premierul desemnat (30 dec. 2016), Sorin Grindeanu, a depus, la cabinetele președinților Camerei Deputaților și Senatului, lista noului Guvern, propus de PSD-ALDE, având doi vicepremieri și 26 de miniștri.
—Guvernul premierului Sorin Grindeanu a fost învestit oficial, membrii depunând jurământul la Palatul Cotroceni.
Premierul Sorin Grindeanu depune jurământul de învestitură, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Palatul Cotroceni — 4 ianuarie 2017

7. — Premierul Sorin Grindeanu a participat la videoconferința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență cu prefecții, la sediul MAI.
9. — Întrevedere cu ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, privind programele prioritare ale Armatei Române.
10. — Întâlniri de lucru, la Palatul Victoria, cu mai mulți miniștri ai Cabinetului, privind modul implementării măsurilor cuprinse în programul de guvernare: ministrul Sănătății, Florian-Dorel Bodog; ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea; ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Nicolae Jianu; ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre; ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.
11. — Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu președintele României, Klaus Werner Iohannis, și cu ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.
16. — Eliberarea din funcții a mai multor secretari de stat: Valer Marian Ionescu, Oana Popescu, Iolanda Mihaela Stăniloiu și Oana Silvia Țoiu — de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale; Oana Bogdan — de la Ministerul Culturii și Identității Naționale; secretarul general Virgil Lucian Buțiu și secretarul general adjunct Camelia Mihaela Izvoran — de la Ministerul Fondurilor Europene.
—Numirea lui Ionuț Mișa — secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.
17. — Numiri în funcție: Ovidiu Cristian Iane — secretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni; Cristina Andronic — subsecretar de stat la același minister; Adriana Mihaela Udroiu și Angel Gheorghiu — subsecretari de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene; Daniela Teodoru — secretar general la Ministerul Mediului; Marius Iulian Carabulea — secretar general la Ministerul Turismului; Ionela Stoian — secretar general la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene; Gabriela Coman — președinte la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în locul Lidiei Manuela Onofrei.
18. — Anunț, la finalul ședinței de guvern, privind aprobarea limitelor de buget pentru fiecare minister în parte, păstrându-se deficitul sub 3% și alocarea de 2% din PIB pentru Apărare.
—Numirea mai multor secretari de stat: Harry Ilan Laufer și Marin Florian — la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat; Nicolae Marius Sepi — la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social; Dragoș Titea — la Ministerul Transporturilor; Adelina Palade — la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Premierul Sorin Grindeanu depune jurământul de învestitură, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Palatul Cotroceni — 4 ianuarie 2017

20. — Ședință de lucru cu miniștrii pe tema construcției proiectului de buget pentru 2017.
—Numirea a trei secretari de stat: Cristian Dima — Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat; Cristian Cosmin — Ministerul Muncii și Justiției Sociale; Ciprian Lucian Roșca — Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
24. — Întâlnire informală, la sediul PSD din Băneasa, cu unii dintre miniștrii Cabinetului, privind proiectul de buget. A participat și președintele PSD, Liviu Dragnea.
27. — Numirea mai multor secretari de stat: Mircea Dușa — Departamentul pentru politica de apărare și planificare din Ministerul Apărării Naționale; Mădălin-Ștefan Voicu — Ministerul Culturii și Identității Naționale; Cristian-Vasile Grasu — Ministerul Sănătății.
—Eliberarea Ancăi Drăgoi din funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale.
30. — Numirea unor secretari de stat: Adrian Mlădinoiu — în cadrul Secretariatului General al Guvernului; Andreea Lambru — adjunct la aceeași instituție; Ani Cornelia Hurduc — la Ministerul Culturii și Identității Naționale.
—Eliberarea lui Ionel Dancă din funcția de consilier de stat la Secretariatul General al Guvernului și a lui Emanuel Victor Picu din funcția secretar general adjunct la Ministerul Transporturilor.
31. — Participare la ședința CSAT.
—Transmiterea unei scrisori președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în care reitera "angajamentul ferm al tuturor instituțiilor și factorilor decizionali din România privind continuarea luptei împotriva corupției".

FEBRUARIE

2. — Conferință de presă la Palatul Parlamentului, după participarea la ședința Comitetului Executiv Național al PSD.
3. — Numirea lui Bogdan Mănoiu în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.
7. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai Ambasadei SUA și ai companiei Bell Elicopter.
8. — Participare la dezbaterea în Parlament a moțiunii de cenzură inițiate de 123 de deputați și senatori PNL și USR și intitulată "Guvernul Grindeanu — Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România". Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi. Pentru adoptare ar fi trebuit să întrunească cel puțin 233 de voturi.
Premierul Sorin Grindeanu susține un discurs în cadrul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului, în care se dezbate moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR — 8 februarie 2017


13. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții UNICEF; reprezentanții Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR); ambasadorul Republicii Italiene în România, Diego Brasioli.
14. — Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu președinte României, Klaus Iohannis.
—Primiri, la Palatul Victoria, a ambasadorului Republicii Federale Germane în România, Cord Hinrich Meier-Klodt; a ambasadorului Confederației Elvețiene, Urs Herren.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai companiei Airbus, împreună cu reprezentanți ai Ambasadelor Franței și Germaniei.
15. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), Eric Stewart; cu ambasadorul Republicii Turcia, Osman Koray Ertaș; cu ambasadorul Republicii Libaneze în România, Rana Mokaddem, în vizită de curtoazie.
16. — Vizită la Bruxelles; întrevederi cu: președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker; vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen; președintele Consiliului European, Donald Tusk; prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. (16-17)
20. — Participare la cea de a XX-a sesiune ordinară, cu caracter jubiliar, a Adunării generale a Asociației Comunelor din România, desfășurată la Palatul Parlamentului.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu Yun Byung-se, ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea.
21. — Primirea, la Palatul Victoria, a ambasadorului Olandei în România, Stella Ronner-Grubacic.
—Vizite de lucru la Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Transporturilor.
22. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu președintele Confederației Sindicale Meridian, Ion Popescu; cu reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ.
23. — Participare la preluarea mandatului de către noul ministru al Economiei, Mihai Tudose.
26. — Numirea lui Cătălin Cosmin Olteanu în funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.
27. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiilor Exxon Mobil și OMV Petrom.
28. — Participare la prezentarea bilanțului Ministerului Apărării Naționale pe anul 2016.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Fondului Proprietatea.
Premierul Sorin Grindeanu sosește la sediul Ministerului Apărării Naționale pentru a participa la prezentarea Raportului de activitate pe anul 2016 al ministerului — 28 februarie 2017

MARTIE

1. — Primirea, la Palatul Victoria, a omologului din Malta, Joseph Muscat, aflat în vizită oficială în România.
—Întâlniri, la Palatul Victoria, cu: ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu; ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan; ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan; ministrul Energiei, Toma-Florian Petcu; reprezentanții companiei Mitsubishi.
2. — Participare, la Palatul Victoria, la evenimentul de lansare în România a "Parteneriatului Global Opriți Violența Împotriva Copiilor" și a campaniei "Nu e normal să fie normal, violența împotriva copiilor este inacceptabilă", derulate în parteneriat cu UNICEF în România.
3. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, și cu reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală; cu Elisabetta Capannelli, Country Manager World Bank România.
—Participare la Forumul "Piața imobiliară în 2017", organizat de Intact Media Group în cadrul Salonului Imobiliar București și moderat de Alessandra Stoicescu, la Palatul Parlamentului.
4. — Vizită în județul Buzău: întâlnire de lucru cu reprezentanții autorităților locale, la care a participat și Sevil Shhaideh, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Adriana Petcu, ministrul Apelor și Pădurilor.
6. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Dacia Renault.
7. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai ANAF și ai Ministerului Finanțelor Publice; cu Șeful Casei Majestății Sale Regele Mihai I, Andrew Popper, și cu Cancelarul Casei Majestății Sale Regele Mihai I, Traian Sârcă; cu miniștrii pe tema fondurilor europene.
9. — Participare, la Bruxelles, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Partidului Socialiștilor Europeni: întâlnire cu cancelarul austriac, Christian Kern, cu președintele Franței, Francois Hollande.
13. — Participare la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, desfășurată la Rin Grand Hotel București.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaș, și cu reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri Turci, împreună cu Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
—Participare la "Ora Prim-Ministrului", în plenul Camerei Deputaților.
14. — Primirea, la Palatul Victoria, a viceprim-ministrului și ministru al Afacerilor Externe și Europene din Republica Croația, Davor Ivo Stier. La întâlnire a participat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, ambasadorul României în Republica Croația, Constantin-Mihail Grigorie, și ambasadorul croat la București, Davor Vidis.
15. ­ Participare la Conferința rectorilor (întâlnire de lucru a rectorilor și președinților de senat din universitățile acreditate), desfășurată la Academia de Studii Economice.
—Participare la evaluarea activităților desfășurate de Ministerul Afacerilor Interne în anul 2016.
—Participare la acțiunea de plantare — "Creștem împreună" — deschiderea oficială a lunii plantării arborilor 2017, Slobozia, în județul Ialomița.
16. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, și cu directorul Programului Arhivistic Internațional din cadrul Centrului pentru Înalte Studii despre Holocaust, Radu Ioanid; cu Corina Crețu, comisar european pentru Politică Regională; cu ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc și cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ioniță Ștefan.
—Participare, la Palatul Victoria, la prezentarea emisiunii de mărci poștale "10 ani România în Uniunea Europeană".
17. — Vizita în județele Caraș Severin și Timiș: întâlniri cu reprezentanții administrației publice locale, la care a participat și Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene; vizitarea uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița; întâlnire cu conducerea Universității Eftimie Murgu Reșița; vizită la AEM Luxten Timișoara. (17-18)
20. — Participare la evenimentul "Program de tabere ARC 2017 pentru românii de pretutindeni", organizat la Palatul Victoria de Ministerul Tineretului și Sportului, împreună cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
—Primirea, la Palatul Victoria, a ambasadorului Austriei la București, Gerhard Reiweger.
21. — Participare la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), desfășurată la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia s-au aprobat obiectivele României la Summitul NATO de la Bruxelles; Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în 2026 și în perspectivă.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Japoniei în România, Kisaburo Ishii.
—Participare la dineul oficial organizat la Palatul Elisabeta, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la prima vizită externă a Familiei Regale reprezentând interesele României.
Premierul Sorin Grindeanu, principesa Margareta și principele Radu participă la ceremonia organizată de Casa Regală, la Palatul Elisabeta, pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la prima vizită, pentru susținerea integrării țării noastre în NATO, pe care regele Mihai a efectuat-o, în calitate de reprezentant al României — 21 martie 2017


22. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Statului Israel în România, Tamar Samash; cu ambasadorul Republicii Franceze în România, François Saint-Paul.
—Interviu acordat jurnalistului Bogdan Chirieac, la DCNews.
23. — Întrevedere tete-a-tete și declarații comune cu prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, la sediul Consiliului Județean Neamț, în marja Reuniunii bilaterale a Guvernelor României și Republicii Moldova, desfășurată la Piatra Neamț.
—Vizită la Mănăstirea Agapia din Piatra Neamț.
24. — Vizita în Tulcea: întâlnire cu primarii din județ, la Hotel Delta; vizită la Șantierul Naval.
27. — Transmiterea, către președintele Klaus Iohannis, a noilor propuneri de miniștri: ministru al Mediului și viceprim-ministru — Grațiela Leocadia Gavrilescu; ministru pentru Relația cu Parlamentul — Viorel Ilie (ALDE), în locul Grațielei Leocardia Gavrilescu. Anterior, premierul anunțase că a luat act, în ședința coaliției de guvernare, de retragerea sprijinului politic al ALDE pentru Daniel Constantin. Biroul Politic Central al ALDE a decis, la 26 martie 2017, să o propună pentru funcția de ministru al Mediului și viceprim-ministru pe Grațiela Leocadia Gavrilescu.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, cu reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și ai Comisiei Naționale de Prognoză.
—Participare la Gala News.ro, desfășurată la Radisson Blu Hotel București.
28. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, și cu Eugen Davidoiu, director general Tarom.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, și cu Georgios Stassis, Country Manager Enel România.
29. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Consiliului de Afaceri Americano-Român.
—Declarații de presă, la Palatul Victoria, susținute împreună cu Eric Stewart, președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO).
—Întâlniri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Boeing și cu reprezentanții companiei Bell Helicopter.
—Participare la Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, la Palatul Victoria.
—Participare la recepția "27 ani — Parteneriat în serviciul cetățenilor", organizată de Serviciul Român de Informații, cu ocazia zilei aniversare.
30. — Primirea, la Palatul Victoria, a Prințului Charles, aflat în vizită oficială în România.
—Participare la prima întâlnire de lucru a comunității "Team Romania", organizată de Institutul Aspen și de biroul din București al German Marshall Fund, la Hotel Epoque.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai companiei Airbus.
31. — Vizită în județul Dâmbovița: la societatea Arctic Găești în județul Dâmbovița; Uzina Mecanica Dragomirești; SC Automecanica Moreni SA și Uzina Mecanică Mija; la Arhiepiscopia Târgoviștei; întâlnire de lucru cu prefectul, șefii serviciilor publice deconcentrate, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, primari.
Premierul Sorin Grindeanu participă la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române — 3 aprilie 2017

APRILIE

3. — Participare la ceremonia depunerii jurământului de învestitură, la Palatul Cotroceni, de către noii miniștri ai Mediului și pentru Relația cu Parlamentul, Grațiela Gavrilescu, respectiv Viorel Ilie.
—Participare la deschiderea oficială a lucrărilor celei de-a XXV-a ediții a Adunării Generale a Asociației Orașelor din România, desfășurată la Phoenicia Grand Hotel, în perioada 2-4 aprilie.
—Participare la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu ministrul Transporturilor și cu conducerea CNAIR; cu reprezentanții companiilor EON și Engie.
4. — Întrevedere cu reprezentanții consorțiului format din ExxonMobil și OMV Petrom.
—Vizită în județul Dâmbovița la Centrul Tehnic Renault din localitatea Titu și la Grupul Nicprem Impex și Metaplast.
5. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Republicii Polonia la București, Marcin Bartlomiej Wilczek; cu reprezentanții companiei Vodafone.
—Interviu Mediafax live, moderat de Indira Crasnea.
7. — Vizita la Fabrica Ford din Craiova.
—Participare la aniversarea a 25 de ani de la înființarea Consiliului Județean Timiș, la sediul instituției.
10. — Participare la reuniunea Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro, organizată la Palatul Victoria.
—Întâlniri, la Palatul Victoria, cu: reprezentanții companiei Philip Morris Internațional; conducerile Administrației Naționale a Apelor Române și Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare; ambasadorul Spaniei la București, Ramiro Fernández Bachiller.
11. — Vizită în județul Bistrița-Năsăud; întâlnire de lucru pe tema drumurilor naționale DN 17D și DN 17C.
—Participare la evenimentul de aniversare a 25 de ani de la constituirea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, la Centrul Cultural "Dacia".
12. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, privind proiectele legilor achizițiilor publice, prevenției, codului economic, salarizării unitare, dialogului social, precum și subiecte privind absorbția fondurilor europene, debirocratizare, fiscalitate, mediu, educație.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu președintele CNAS, Marian Burcea.
13. — Primirea, la Palatul Victoria, a ambasadorului Statului Kuweit în România, Talal Mansour Alhajeri.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții ANAF, MFP și ai Comisiei Naționale de Prognoză.
—Întâlnire cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la sediul ministerului.
19. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei The Carlyle Group.
20. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, aflat în vizită oficială în România.
—Conferință de presă comună, susținută la Palatul Victoria, cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans (stg.), prim-ministrul României, Sorin Grindeanu (ctr.) și ministrul Justiției, Tudorel Toader (dr.) susțin o conferință comună de presă, la Palatul Victoria — 20 aprilie 2017


21. — Vizita în județul Brăila: întâlnire de lucru cu autoritățile locale; vizitarea societăților Yazaki și Promex.
24. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai companiilor farmaceutice din România și cu ministrul Sănătății, Florian Bodog; cu reprezentanți ai Asociației Române a Băncilor.
25. — Participare la reuniunea Consiliului interministerial pentru Brexit, la Palatul Victoria, prilej cu care a afirmat că România va rămâne prietenă și aliată cu Marea Britanie, indiferent de locul pe care această țară îl va avea în afara sau în interiorul Uniunii Europene.
—Întâlnire cu președintele Curții de Conturi a României, Nicolae Văcăroiu, la sediul instituției.
—Participare la conferința International Health Forum (IHF), organizată de Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) și desfășurată la Athenee Palace Hilton.
26. — Primirea oficială a prim-ministrului Georgiei, Giorgi Kvirikashvili, la Aeroportul Henri Coandă; întrevederi tete-a-tete și declarații comune de presă, la Palatul Victoria.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, și conducerea ANAF și ANAP.
—Întâlnire de lucru, la Palatul Victoria, cu ministrul Sănătății, Florin Bodog, pe tema situației vaccinurilor.
—Participare la recepția cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Georgia, ce a avut loc la Clubul Diplomatic.
27. — Participare la evenimentul "Săptămâna Europeană a Imunizării — Vaccinarea: o problemă de sănătate publică. Copii, dincolo de numere.", desfășurat la Palatul Parlamentului.
—Întâlnire de lucru cu marii investitori români, la Palatul Victoria.
28. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu vicepreședintele Comisiei Europene, comisar responsabil pentru piața unică digitală, Andrus Ansip.
Întrevederea prim-ministrului Georgiei, Giorgi Kvirikashvili (stg.), cu premierul Sorin Grindeanu (dr.), la Palatul Victoria — 26 aprilie 2017

MAI

3. — Vizita oficială în Israel: întrevederi cu președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, cu Patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului, Theophilos al III-lea, și cu ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman; vizitarea Muzeului Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului "Yad Vashem", Bisericii Sfântului Mormânt și Zidului Plângerii, din Ierusalim. (3-4)
8. — Primirea, la Palatul Victoria, a unei delegații conduse de Saleem Abdullah al-Jubouri, președintele Consiliului Reprezentanților din Republica Irak, aflat în vizită în România.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai companiei ArcelorMittal Galați.
—Vizita în Austria: întrevederi, la Viena, cu Christian Kern, cancelarul Austriei, și cu guvernatorul landului Austria Inferioară, Johanna Mikl-Leitner; participare la o masă rotundă de afaceri româno-austriacă, găzduită de Camera Economică a Austriei. (8-9)
11. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu  președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, aflat în vizită în România.
—Participare la alocuțiunea susținută de Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, pe tema "Viitorul Europei", în cadrul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului, desfășurată la Palatul Parlamentului.
—Participare la Recepția organizată în Grădina Palatului Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei.
12. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții societăților profesionale, asociațiilor și societății civile pe tema vaccinurilor.
—Vizita în județul Buzău: întâlnire tehnică de lucru cu conducerea Ministerului Energiei și a companiei Romgaz Mediaș; vizitarea obiectivului Grup 4 Caragele.
15. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Universal Alloy Corporation; cu Coaliția pentru Dezvoltarea României.
16. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu Anthony De Lannoy, membru al board-ului FMI, context în care șeful Executivului a evidențiat evoluția economiei României.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei General Dynamics.
17. — Întâlnire de lucru, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și ANAF.
18. — Participare la evenimentul "România și OCDE — Perspective actuale și viitoare", desfășurat la sediul BNR.
—Vizită de lucru la Ministerul Sănătății.
—Întrevedere, la Palatul Victoria, cu Margrethe Vestager, comisar european pentru concurență, context în care a subliniat disponibilitatea Guvernului de a aprofunda dialogul cu Comisia Europeană, inclusiv pe teme privind mediul concurențial.
19. — Participare la aniversarea a 25 de ani de la absolvirea liceului, actualul Colegiu Național "Traian Doda" din Caransebeș.
20. — Vizită la Timișoara: întâlnire cu reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș; vizitarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu".
22. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan — KazMunayGas.
—Participare la "Forumul Pieței Financiare", organizat de Asociația Română a Băncilor, desfășurat la Hotel JW Marriott București.
Premierul Sorin Grindeanu participă la Forumul Pieței Financiare, organizat de Asociația Română a Băncilor — 22 mai 2017

23. — Participare la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, desfășurată la Palatul Parlamentului.
24. — Primirea, la Palatul Victoria, a premierului Republicii Estonia, Juri Ratas.
—Participare, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, la evenimentul de prezentare, de către Compania TAROM, a avionului Boeing 737-800 NG, denumit "Sarmizegetusa", închiriat pentru zece ani și intrat oficial în flota companiei naționale de transport aerian Tarom.
—Dejun de lucru cu ambasadorii acreditați ai statelor membre ale Uniunii Europene, la Hotel Radisson Blu.
—Vizită în județul Argeș: întâlnire cu autoritățile locale ale județului, la Casa de cultură Mioveni; vizite la Uzinele Dacia Renault de la Mioveni și la Institutul de Cercetări Nucleare Pitești.
25. — Participare, la Palatul Victoria, la evenimentul de semnare a contractelor de finanțare din sectorul TIC, în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020.
—Participare la Conferința Internațională cu tema "Un sfert de secol de constituționalism", organizată la Palatul Parlamentului, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Curții Constituționale.
—Vizită de lucru la Ministerul Transporturilor.
29. — Întâlnire, la sediul Guvernului, cu ministrul Sănătății, Florian Bodog; printre temele abordate s-a aflat și achiziția de ambulanțe.
—Întâlnire cu delegația SUA condusă de congresmanul Robert Aderholt, Stan Holmes — președinte executiv la NPB SUA, Bill Wall — NPB SUA.
—Întâlnire cu reprezentanții grupului CEZ, care au dorit să-și prezinte prioritățile de investiții pentru perioada următoare.
—Participare la Consiliul Național pentru pregătirea președinției UE, organizat la Palatul Victoria.
30. — Primire, la Palatul Victoria, a unei delegații conduse de dr. Gunter Stock, președintele Academiei Germane și președintele Federației Academiilor de Științe Europene (ALLEA), în cadrul întâlnirii discutându-se despre proiectul unui campus medical universitar la București.
—Vizită de lucru la Ministerul Afacerilor Interne, unde a afirmat că în buget nu există finanțare pentru achiziția de ambulanțe.
—Reconfirmarea Doinei Ofelia Melinte în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD).
31. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Premierul Sorin Grindeanu susține un discurs la conferința internațională 'Un sfert de secol de constituționalism', organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Curții Constituționale, la Palatul Parlamentului — 25 mai 2017

IUNIE
6. — Vizită de lucru la Ministerul Finanțelor Publice, privind legea salarizării unitare.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Sănătății, Florian Bodog, și secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat.
7. — Participare la deschiderea Forumului Capitalului Românesc — ediția a doua, organizată de Intact Media Group la Palatul Parlamentului.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu viceprim-ministrul pentru reforma justiției, ministrul afacerilor externe din Bulgaria, Ekaterina Spasova Gheceva Zaharieva.
—Vizită de lucru în Franța: participare, la Paris, la ceremonia de aderare a României la Agenția pentru Energie Nucleară a OCDE (NEA); întrevedere cu prim-ministrul Republicii Franceze, Edouard Philipp, la Hôtel de Matignon — sediul Guvernului Franței. (7-8)
12. — Vizită oficială în Republica Croația: întrevederi, la Zagreb, cu președintele croat, Kolinda Grabar, cu prim-ministrul Andrej Plenkovic și cu președintele Parlamentului, Gordan Jandrokovic; ceremonia semnării, la sediul Guvernului din Zagreb, a Acordului privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate și a Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea între Camera de Comerț și Industrie a României și Camera Economică a Republicii Croația.
Premierul Sorin Grindeanu este întâmpinat de către președintele Republicii Croația, Kolinda Grabar Kitarovic, la Zagreb — 12 iunie 2017


13. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Băncii Mondiale: Arup Banerji, director pentru țările UE, Tatiana Proskuryakova, noul director de țară pentru România și Ungaria, și Elisabetta Capannelli, directorul de țară pentru România și Ungaria care își încheie mandatul.
14. — Reuniunea Consiliului Național, la Palatul Victoria, pentru pregătirea preluării de către România a președinției Consiliului UE.
—Prezența la Reuniunea Comitetului Executiv Național al PSD, la Palatul Parlamentului, principalul punct pe ordinea de zi fiind raportul de evaluare a Cabinetului Grindeanu.
15. — Întrevederi, la Palatul Victoria, cu prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich; cu președintele Comitetului Economiei germane pentru Europa de Est, Wolfgang Büchele.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, aflat în vizită în România, pe agenda discuțiilor aflându-se colaborarea bilaterală în domeniul apărării și în cadrul NATO.
16. — Primirea, la Palatul Cotroceni, a premierului Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel, sosit în vizită în România (16-18).
—Eliberarea din funcțiile de secretari de stat din cadrul Secretariatului General al Guvernului a lui Adrian Mlădinoiu și Tudor Vesa; eliberarea lui Adrian Marius Dobre din funcția de secretar de stat în Ministerul Muncii și a lui Adrian Ionuț Gâdea din funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale.
—Trimiterea, către Președinție, a demisiei ministrului Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, și a ministrului de Interne, Carmen Dan; propunerea lui Augustin Jianu — vicepremier și interimar la Ministerul Dezvoltării.
17. — Participare la Comitetul Executiv Județean al PSD Timiș.
18. — Eliberarea din funcție a tuturor secretarilor de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și a secretarilor adjuncți, în legătură cu lansarea programului PNDL 2: Ciprian Lucian Roșca, Virgil-Alin Chirilă, Mihail Doruș, Sirma Caraman, Luminița Zezeanu; a patru subsecretari de stat — Marcel Alexandru Stoica, Angel Gheorghiu, Adriana-Mihaela Udroiu, Mihai Grigore; precum și a secretarului general — Ionela Stoian și a secretarului general adjunct — Mihaela Dincă și Iuliana-Camelia Coporan.
19. — Numirea, cu caracter temporar, a lui Bogdan Alexandru Sticlosu și a Mihaelei Dincă, în funcțiile de secretari generali adjuncți la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).
—Eliberarea lui Cornel-Gabriel Ciocoiu din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne și a lui Florin Tunaru din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
21. — Guvernul Sorin Grindeanu a fost demis prin Moțiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor", adoptată cu 241 de voturi pentru și 10 împotrivă în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, și publicată, la această dată, în Monitorul Oficial.
26. — Mihai Tudose, ministru interimar al Economiei, a fost desemnat în funcția de prim-ministru, prin decret al președintelui Klaus Iohannis, fiind propunerea PSD-ALDE, după ce a fost validat de Comitetul Executiv Național al PSD. 
29. — Mihai Tudose a fost învestit în funcția de prim-ministru. A depus jurământul la Palatul Cotroceni și a preluat conducerea Guvernului de la fostul prim-ministru Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria.
Premierul Mihai Tudose depune jurământul de învestitură, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Palatul Cotroceni — 29 iunie 2017

IULIE
3. — Premierul Mihai Tudose a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, însoțit de Dean Thompson, adjunctul șefului Misiunii diplomatice a SUA în România.
—Numirea mai multor consilieri de stat în cadrul aparatului său de lucru și a mai multor secretari de stat și subsecretari de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE): Aurelian-Felix Rache, Marius-Iulian Carabulea, Florian Popa și Florin Vodiță — consilieri de stat; Sirma Caraman, Ciprian Lucian Roșca și Virgil-Alin Chirilă — secretari de stat la MDRAPFE.
4. — Participare la recepția oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii, cu ocazia celei de-a 241-a aniversări a Zilei Independenței.
 —Participare la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
5. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, menită să sublinieze importanța Germaniei în relațiile bilaterale ale României, atât în plan politic, cât și economic.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai Organizației Mondiale a Comerțului.
—Participare, la Palatul Victoria, la Comitetul de Coordonare a Sistemului Național de Gestionare a Afacerilor Europene.
—Vizite la Ministerul Transporturilor, la Primăria Generală a Capitalei.
11. — Vizită la Bruxelles: a fost primit de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, și de prim-vicepreședintele acestui for, Frans Timmermans; a avut întrevederi cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk.
Premierul Mihai Tudose (stg.) s-a întâlnit cu Jean-Claude Juncker (dr.), președintele Comisiei Europene, în cadrul vizitei efectuate la Bruxelles — 11 iulie 2017


12. — Întâlnire de lucru cu vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și cu ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb.
14. — Participare la recepția organizată de Ambasada Franței, cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze.
—Întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, privind menținerea țintei de deficit de 3%, disciplina financiară și combaterea evaziunii fiscale.
—Numirea lui Dănuț Sebastian Neculăescu în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.
17. — Participare la ceremonia de deschidere a Programului Oficial de Internship al Guvernului — ediția 2017, desfășurată la Palatul Victoria.
—Participare la Comitetul interministerial de analiză și eficientizare a cheltuielilor publice la nivelul Guvernului, desfășurat la Palatul Victoria.
18. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu: ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell; reprezentanții Asociației Naționale a Veteranilor de Război; reprezentanții British American Tobacco.
—Întâlnire cu reprezentanții patronatului din turism și participare la inaugurarea unei noi investiții, la Mamaia Nord în județul Constanța.
—Demiterea președintelui ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, și înlocuirea sa cu Mirela Călugăreanu.
19. — Întrevederi, la Palatul Victoria, cu o delegație condusă de ministrul de stat pentru afaceri externe în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Japonia, Nobuo Kishi, aflat în vizită în România; cu ambasadorul Republicii Franceze la București, Michele Ramis.
20. — Numirea a patru vicepreședinți, cu rang de subsecretar de stat, la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală: Daniel Mihail Tudor, coordonator al Direcției generale antifraudă fiscală, Daniel Florin Anghel, Bogdan Nicolae-Stan și Nicolae Pietrăreanu.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Dacia Renault (Groupe Renault România).
21. — Vizită de o zi în Republica Moldova: întrevedere tete-a-tete și conferință comună de presă cu prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip; întrevedere cu Andrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova; participare, în Piața Marii Adunări Naționale, la ceremonia de donare a 96 de microbuze școlare acordate de Guvernul României autorităților din Republica Moldova.
Premierul Mihai Tudose (stg.) efectuează o vizită de o zi la Chișinău; întrevedere cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip (dr.) — 21 iulie 2017


24. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Spaniei la București, Ramiro Fernández Bachiller.
—Întrevedere, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție din România, cu care a discutat despre un nou Statut al polițistului, necesarul de personal, dotare, asigurări medicale.
25. — Participare la evenimentul de anunț al investiției Philip Morris International în România, "Together for Romania", la Teatrul Național București. 
26. — Participare la reuniunea Consiliului Interministerial pentru pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul UE, desfășurată la Palatul Victoria.
—Participare la conferința Proiectului "Multi risc — modul I", eveniment organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la sediul ISU București — Ilfov.
27. — Participare, la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
31. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Ambasadei Spaniei la București, fiind stabilite măsuri pentru intensificarea cooperării bilaterale în scopul prevenirii și combaterii cazurilor de exploatare prin muncă a românilor aflați la muncă în Spania.
—Întrevedere, la Palatul Victoria, cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong.
—Participare la Ședința coaliției de guvernare PSD-ALDE.

AUGUST

1. — Participare la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la Palatul Cotroceni.
2. — Numirea lui Octav-Dan Paxino în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).
3. — Întrevederi, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai companiei Bell Helicopter, discuțiile vizând intenția achiziției unor elicoptere de atac de la firma americană; cu reprezentanți ai Coaliției pentru Dezvoltarea României, fiind abordată problematica forței de muncă, dezvoltarea infrastructurii și fiscalitatea.
6. — Participare la ceremonia comemorativă a Centenarului bătăliei de la Mărășești, la Mausoleul Eroilor de la Mărășești.
8. — Întrevedere, Palatul Victoria, cu reprezentanți ai Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România (FSLCPR) și cu cei ai Institutului Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației.
—Întâlnire cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.
9. — Întâlnire cu producători și distribuitori de medicamente. Printre subiectele abordate s-a aflat și proiectul legii vaccinării, citită în primă lectură în ședința de Guvern din 27 iulie.
10. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor lucrătorilor din penitenciare, Au participat și ministrul Justiției, Tudorel Toader, și consilierul de stat Felix Rache.
—Numirea lui Nicolae Tudose în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și a lui Ionuț-Valeriu Andrei, în funcția de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.
21. — Semnare în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Regatului Spaniei în România, în memoria victimelor atentatelor din 17 august din Barcelona, Spania.
22. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu personalul diplomatic al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.
24. — Participare la dejunul de lucru oferit în onoarea președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Vila Lac 1.
28. — Rechemarea Alinei Dociu din postul de consul al României la Lisabona.
29. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu noul reprezentant al UNICEF în România, Pieter Bult, privind proiectele pentru perioada 2018-2022.
30. — Primirea unei delegații a companiei americane de securitate aerospațială, Lockheed Martin, specializată în cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, fabricarea, integrarea și susținerea sistemelor tehnologice avansate la nivel global, discuțiile axându-se pe oportunitățile de cooperare în domeniul industriei de apărare.
31. — Vizită la societățile TAROM și Compania Națională Aeroporturi București.
Premierul Mihai Tudose susține un discurs în cadrul dezbaterii "Ora premierului", în plenul Parlamentului României — 4 septembrie 2017

SEPTEMRIE

1. — Demiterea din funcție a președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, arestat preventiv într-un dosar vizând decontări ilegale de la CASMB și înlocuirea acestuia cu Răzvan Teohari Vulcănescu.
4. — Participare la dezbaterea "Ora prim-ministrului" în plenul Camerei Deputaților, pentru a prezenta starea economiei. A anunțat că proiectul legii bugetului de stat pe anul 2018 va fi transmis Parlamentului în luna noiembrie.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu fostul premier Sorin Grindeanu, discuțiile vizând o serie de întâlniri pe care fostul șef al Executivului le-a avut pe politică externă.
5. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional (FMI). Au participat și vicepremierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa.
—Eliberarea, la cerere, a lui Cosmin Ghiță din funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.
7. — Întrevederi, la Palatul Victoria, cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.
8. — Vizită de lucru la Ministerul Apărării Naționale, în contextul demisiei lui Adrian Țuțuianu, după comunicarea MApN referitoare la plata, în mod eșalonat, a salariilor din sistemul militar. S-a discutat despre industria națională de apărare și despre trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea MApN.
—Întrevederi, la Palatul Victoria, cu președintele Comitetului Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz; cu vicepreședinte Ford, Andrew McCall.
13. — Participare la ceremonia dedicată "Zilei Pompierilor din România", în Parcul Carol din Capitală.
15. — Participare la ceremonia de încheiere a Programului de Internship, ediția 2017, la Palatul Victoria.
18. — Întrevederi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei germane de tehnologie militară Rheinmetall, privind posibilitățile de transfer de tehnologie și know-how în România; cu reprezentanții Rheinmetall.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu operatorii de telefonie mobilă, reprezentanți ai IGSU, ANCOM și STS, privind dezvoltarea și implementarea aplicației pentru avertizarea populației înaintea situațiilor de risc major — "Sistem Alert".
25. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții American Chamber of Commerce în România.
27. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maro? ?efčovič, responsabil pentru Uniunea energiei.
Premierul Mihai Tudose susține un discurs la ceremonia de încheiere a Programului de Internship, ediția 2017, la Palatul Victoria — 15 septembrie 2017

OCTOMBRIE

3. — Participare, la Varna, în Bulgaria, la Reuniunea cvadrilaterală la nivel înalt dintre România, Bulgaria, Serbia și Grecia, alături de președintele sârb, Aleksandar Vucic, și premierii bulgar și grec, Boiko Borisov și Alexis Tsipras. Reuniunea s-a desfășurat la Palatul Evksinograd și a avut loc după cea de-a patra reuniune a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt România — Bulgaria (Ședința comună a Guvernelor României și Bulgariei), desfășurată la Reședința Evksinograd din Varna.
—Participare, împreună cu premierul Boiko Borisov, la ceremonia de inaugurare a Punctului Comun de Trecere a Frontierei Lipnița-Kainargea.
6. — Discuții, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), despre trecerea contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Alte subiecte discutate în cadrul întrevederii au vizat aplicarea măsurilor de plată defalcată a TVA și obiectivele urmărite de Executiv prin implementarea lor.
7. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu membri ai Congresului SUA. În cadrul discuțiilor, premierul a evidențiat oportunitățile oferite ambelor părți la nivelul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.
9. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu reprezentanții proiectului RePatriot, având ca obiectiv întoarcerea românilor în țară prin intermediul antreprenoriatului.
—Întrevederea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Vila Lac 1, urmată de un dejun de lucru oferit de șeful Guvernului în onoarea secretarului general al NATO.
—Întâlnire, la Palatul Victoria, cu jucătoarea de tenis Simona Halep, prima româncă devenită numărul 1 din istoria ierarhiei WTA. La întâlnire au participat și foștii tenismeni Ilie Năstase și Ion Țiriac.
—Anunțarea unei "miniremanieri guvernamentale", într-o declarație la postul de televiziune Antena 3.
Declarație comună de presă susținută de premierul Mihai Tudose (dr.) și secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg (stg.), la Vila Lac 1, de la Snagov — 9 octombrie 2017


10. — Întâlnire cu liderul PSD, Liviu Dragnea, la sediul central al partidului, în urma căreia cei doi au anunțat că o decizie privind raporturile PSD-Guvern, dar și referitoare la lista remanierilor va fi luată în Comitetul Executiv Național al PSD din 12 octombrie.
—Semnarea Memorandum of Understanding cu General Dynamics, la Palatul Victoria
12. — Vizită la fabrica Ford din Craiova.
—Întâlnire-maraton cu președintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul căreia a anunțat că în Comitetul Executiv Național al PSD ce se reunește la această dată se discută despre situația remanierii guvernamentale.
—Comitetul Executiv Național al PSD a votat propunerile de numire a noilor miniștri în Guvernul Tudose ( Paul Stănescu — ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe — ministru al Transporturilor, și Marius Nica — ministru delegat pentru Fonduri Europene) după demisiile înaintate de ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.
16. — Întâlniri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Elbit Systems; cu reprezentanți ai Uniunii Naționale a Patronatului Român.
—Trimiterea, la Palatul Cotroceni, a propunerilor de numire a noilor miniștri votați în Comitetul Executiv Național al PSD: Paul Stănescu, propus ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe, propus pentru a prelua Ministerul Transporturilor, și Marius Nica, propus ministru delegat pentru Fonduri Europene.
17. — Participare la ședința CSAT.
—Participare, la Palatul Cotroceni, la ceremonia depunerii jurământului de învestitură de către noii membri ai Guvernului, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind numirea lui Paul Stănescu în funcția de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a lui Felix Stroe ca ministru al Transporturilor și a lui Marius Nica — ministru delegat pentru Fonduri Europene.
18. — Participare la ceremonia de semnare a Memorandumului de înțelegere dintre S.C. AEROSTAR S.A. și compania Raytheon, la Palatul Victoria.
19. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții.
- Participare la deschiderea evenimentului "Business Development Conference", din cadrul misiunii comerciale Trade Winds 2017, desfășurat la Hotelul Athenee Palace Hilton.
20. — Vizita în județul Hunedoara.
24. — Participare, la Palatul Victoria, la semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași.
25. — Participare la ceremoniile militare organizate cu prilejul Zilei Armatei României, în Parcul Carol din Capitală și în municipiul Carei, din Satu Mare.
26. — Întrevedere cu comisarul european pentru buget și resurse umane, Günther Oettinger, la Vila Lac 1 de la Snagov.
27. — Întrevedere cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, la Vila Lac 1 de la Snagov.
31. — Participare la Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, la Palatul Victoria.
Premierul Mihai Tudose participă la ceremonia militară de depuneri de coroane de flori organizată cu prilejul Zilei Armatei Romaniei, în Parcul Carol I din București — 25 octombrie 2017

NOIEMBRIE

2. — Vizită în județul Hunedoara, alături de președintele PSD, Liviu Dragnea: discuție cu liderii de sindicat și cu conducerea executivă a Termocentralei Mintia; întâlnire cu reprezentanți ai organizației PSD Deva.
7. — Întâlnire, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România.
9. — Participare, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a primelor contracte de achiziție de echipamente de radioterapie pentru cinci centre din țară.
12. — Premierul Mihai Tudose, prezent la congresul Tineretului Social Democrat (TSD), care s-a desfășurat la București, i-a îndemnat pe tineri să nu își ''vândă'' și să nu își ''negocieze'' visele și să își aleagă o echipă de conducere care să aducă plus valoare partidului.
15. — Participare la Congresul Național CNSRL Frăția, desfășurat la sediul INS
20. — Întrevedere, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației Editorilor din România
21. — Întrevedere cu reprezentanții companiei Arcelor Mittal, la Palatul Victoria.
28. — Participare la Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
—Participare la ceremonia de semnare a contractelor pentru lucrări de execuție a conductei de transport gaze naturale — faza 1, în cadrul Proiectului BRUA, la Palatul Victoria.
30. — Discuție, la Palatul Victoria, cu secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, despre sistemul de urgență.

(de la stg. la dr). Premierul Mihai Tudose, prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov, președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic și prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, participă la reuniunea cvadrilaterală România, Bulgaria, Serbia, Grecia — 9 decembrie 2017

DECEMBRIE
1. — Participare la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București.
5. — Transmiterea unui mesaj de condoleanțe membrilor Casei Regale, la moartea regelui Mihai I, fostul suveran al României, în care subliniază că poporul se desparte îndurerat de regele Mihai, "un model de moralitate și demnitate pentru români".
8. — Participare, la Belgrad, la Reuniunea cvadrilaterală Serbia — Bulgaria — Grecia — România; conferință de presă comună cu președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, cu prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov, și cu prim-ministrului Greciei, Alexis Tsipras. (8-9)

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Andreea Onogea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe