Carrefour România consideră neîntemeiată procedura de insolvență decisă de instanța de judecată

 •  Justiţie
340 afişări

Carrefour România consideră ca fiind 'neîntemeiată' hotărârea privind procedura de insolvență împotriva sa, decisă de o instanță de judecată a Tribunalului București.

fbb2596b-a819-4875-81ac-4e5a6cdb5575

Foto: AGERPRES ARHIVA / ANGELO BREZOIANU

'Carrefour România SA a luat cunoștință de pe portalul instanțelor de judecată de existența unei hotărâri judecătorești de deschidere a procedurii insolvenței împotriva sa. Carrefour România SA consideră că această hotărâre este netemeinică, întrucât situația financiară a Carrefour România SA este extrem de solidă, iar pretinsa creanță a societății comerciale care a declanșat această procedură judiciară a fost deja achitată, cererea sa fiind lipsită de obiect. Avocații noștri au fost mandatați să inițieze toate demersurile legale care se impun pentru atacarea acestei hotărâri, care încă nu a fost comunicată oficial societății noastre', arată un comunicat al lanțului de retail, remis, marți, AGERPRES.

Carrefour precizează că activitatea sa se desfășoară în condiții normale, societatea urmând a-și respecta  toate obligațiile, potrivit contractelor încheiate.

GSL Logistic a cerut insolvența Carrefour, în calitate de creditor, iar Carrefour România SA a intrat în insolvență, după ce Tribunalul București a respins contestația debitorului.

Instanța a admis cererea de deschidere a procedurii generale de insolvență și a "decăzut debitoarea din dreptul de a formula un plan de reorganizare a activității", potrivit portalului instanțelor de judecată al Tribunalului București.

Cererea a fost admisă de Tribunalul București în data de 23 decembrie 2013.

Decizia poate fi atacată de Carrefour, cu apel, în 30 de zile.

Cu peste 9.900 de magazine în 33 de țări, grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul 1 în Europa. În România, Grupul Carrefour are 160 magazine dintre care 25 hipermarket-uri 'Carrefour', 78 supermarket-uri 'Market', 56 magazine de proximitate 'Express'.AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: George Andrei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe