E.ON Flash, în topul celor mai inovatoare companii din România

 •  Business OTS
98 afişări

E.ON Flash, furnizor de energie și gaze 100% digital, se numără printre cele mai inovatoare companii românești în anul 2017, conform revistei Business Magazin, care a realizat un catalog dedicat inovației drept cheie a dezvoltării afacerilor.

abfad79c-b58f-4480-b139-76776bf9d38c

Lansată cu doar câteva luni în urmă, compania E.ON Flash și-a propus să dezvolte soluții inteligente și rapide adresate celor care doresc să își schimbe furnizorul dar nu au făcut-o până acum de teama formalităților complicate sau din cauza neclarităților pe care le au în privința procedurii de urmat. Cu E.ON Flash însă toate aceste temeri dispar: totul se desfășoară exclusiv online, în doar câteva minute, urmând câțiva pași simpli, evitând astfel cozile și risipa de timp.

Mai mult, E.ON Flash a înțeles nevoia clienților de transparen'ă ;i de informare, așa că îi ajută să aibă controlul asupra consumului, iar cât privește prețurile pachetelor oferite, acestea sunt competitive și garantate timp de 12 luni. De exemplu, unul dintre beneficiile pachetului 'Egal' este predictibilitatea costurilor cu energia, prin plata unei sume egale timp de 11 luni și o regularizare în luna a 12-a de contract. Pentru a evita facturi de regularizare cu valori mari, compania va consilia clienții în vederea ajustării sumei plătite lunar. Ajustarea poate fi inițiată și de către clienți oricând doresc aceștia.

În același timp, compania s-a întrebat cum ar putea transforma energia într-o experiență unică pentru viitoarea generație de clienți. Astfel, conceptul care a reieșit se bazează pe faptul că energia trebuie să fie pe înțelesul tuturor și să fie ușor de accesat, de oriunde Sub deviza 'O nouă energie, fără cozi, fără hârtie!', Supereroul în Energeză, Captain Watt, responsabil de comunicarea cu clienții, îi informează și îi ajută să înțeleagă mai bine piața de energie.

În catalogul Business Magazin aflat la a 4-a ediție au fost incluse 33 de companii de top din domenii, precum: IT, e-commerce, banking, asigurări, transport și energie.

Ca o recunoaștere în plus a metodelor și proceselor inovative dezvoltate în activitatea sa, E.ON Flash a fost nominalizat la categoria 'Premiera anului' în cadrul Galei Energynomics Awards 2017, eveniment care a reunit, pe 7 decembrie, la București, reprezentanții celor mai importante și dinamice companii din domeniul energetic.

Premiile de excelență Energynomics și-au propus, pentru al cincilea an la rând, să scoată în evidență reușitele din domeniul energetic, să promoveze abordările, ideile și oamenii care au avut realizări deosebite.

Etichete:
Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Business OTS

Cele mai citite din Business OTS

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe