"Intersexualitatea" sau "sexul neutru" nu trebuie confundat cu orientarea sexuală

 •  Sci&Tech
1760 afişări

Persoanele intersexuale prezintă anomalii ale sistemului reproducător a căror frecvență este evaluată greșit, însă care nu le afectează orientarea sexuală, scrie AFP, pe marginea unui caz recent, în care o astfel de persoană a obținut de la o instanță din Tours (centrul Franței), permisiunea ca pe certificatul său de naștere să fie menționat "sexul neutru".

66c6e966-906c-4f9b-9518-81541af05b48

Cei care se nasc "intersexuali", numiți adesea "hermafrodiți", sunt persoane care, din cauza sexului lor cromozomial, gonadal sau anatomic nu intră în clasificarea stabilită de standardele medicale.

Potrivit unor date americane citate de OMS, intersexualitatea apare la un copil din 2.000, iar anomaliile genitale complexe, care fac dificilă determinarea sexului, la un copil din 4.500 la naștere.

Cu toate acestea, un raport al Consiliului Europei citează estimările cercetătoarei americane Anne Fausto-Sterling, potrivit căreia circa 1,7% din copii se nasc cu caracteristici "intersexuale" care nu permit clasificarea sexului lor în mod clar.

Persoanele intersexuale sunt supuse adesea unui tratament medical și chirurgical ireversibil, adesea la o vârstă foarte tânără, pentru încadrarea lor într-unul dintre cele două sexe, fără ca acestea să își dea consimțământul, a avertizat un raport al Consiliului Europei în luna mai.

Adevăratul hermafroditism, foarte rar, se manifestă printr-o anatomie ambiguă a organelor genitale externe și prin prezența țesutului testicular și ovarian, și este rezultatul unor modificări la nivelul cromozomilor sexuali.

Pseudohermafroditismul feminin se caracterizează prin organe genitale externe virilizate, printr-un scrot gol, dar prin organe genitale interne feminine normale și este legat de expunerea timpurie la androgeni. În forma masculină, el se caracterizează prin testicule rămase în abdomen.

Mai multe țări, printre care Australia (2014), Germania (2013), și Nepalul, au recunoscut un al treilea sex sau gen — denumit uneori și "sex neutru" — care nu este nici masculin, nici feminin.

AGERPRES/(AS — autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


CYBER SECURITY

    Știrile momentului

    Știri recente din Sci&Tech

    Cele mai citite din Sci&Tech

    Tu actualizezi lumea.

    Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

    Află mai multe