Hunedoara: Piațeta de lângă casa lui Petru Groza va purta numele Regelui Mihai I

 •  Social
111 afişări

Piațeta din fața Palatului Administrativ din Deva, care adăpostește sediile Consiliului Județean și Prefecturii Hunedoara și este situată în apropierea casei fostului premier Petru Groza, va purta numele Regelui Mihai I, în semn de respect față de personalitatea fostului suveran, a anunțat miercuri primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

50d44320-8714-4bff-9c23-7d627a19c04c

Potrivit primarului, piațeta din fața a două sedii de instituții de interes județean este locul potrivit pentru ca oamenii să-și aducă aminte de Regele Mihai I, dar și de momentul când fostul prim-ministru Petru Groza l-a silit pe rege să abdice.

"Voi propune Consiliului Local al municipiului Deva ca piațeta din fața sediului Prefecturii Hunedoara să poarte numele Regelui Mihai I al României. Sunt mai multe motive, iar primul este că ne aflăm într-o zonă foarte importantă — Palatul Administrativ, în care își desfășoară activitatea Prefectura și Consiliul Județean Hunedoara. Al doilea motiv este că în imediata apropiere se află casa lui Petru Groza, cel care, silit de ruși, l-a determinat pe rege să plece într-un lung exil. Cred că este momentul să ne asumăm istoria, cu bune și rele, și să nu repetăm greșelile trecutului", a declarat primarul municipiului Deva.

Acesta a participat la o ceremonie în care, la Monumentul Luptătorilor Anticomuniști din Deva, au fost depuse coroane de flori în memoria Regelui Mihai, din partea administrației publice locale.

AGERPRES / (A — autor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe