RETROSPECTIVĂ 2017 Sălaj: Anul inaugurării memorialului lui Iuliu Maniu de la Șimleu Silvaniei

 •  Social
343 afişări

Inaugurarea unui memorial dedicat lui Iuliu Maniu la Șimleu Silvaniei, precum și anunțul unei importante investiții a producătorului de anvelope Michelin la Zalău au reprezentat principalele evenimente ale anului 2017 în județul Sălaj.

0f14075e-a5d7-440c-a529-49d3375f60d4

*** Un memorial ce are în prim-plan statuia lui Iuliu Maniu, amplasată în mijlocul unei hărți a României Mari, a fost inaugurat duminică, 5 februarie, la Șimleu Silvaniei, orașul natal al marelui om politic, la împlinirea a 63 de ani de la moartea celui care a fost de trei ori prim-ministru al României. Potrivit artistului care a realizat memorialul, sculptorul Nicu Mihoc, statuia lui Iuliu Maniu, ce este reprezentat stând pe un jilț pe care este așezată o cergă, evidențiază trăsăturile și expresivitatea pe care acesta le avea la vârsta de 45 de ani, în anul 1918.

"Am vrut să evidențiez calitățile lui Iuliu Maniu și ca om, și ca făuritor de țară. Am construit partea de statuie bazată pe tradiție. Se regăsesc elementele tradiționale în cerga de pe spatele scaunului, iar harta României Mari vine ca o completare, ca o imagine clară a faptelor lui Iuliu Maniu. Astăzi este posibil să ne întâlnim cu 5 din 10 oameni care nu știu cine a fost Iuliu Maniu și e trist că este așa", preciza, la festivitate, Nicu Mihoc.

Evenimentul de inaugurare a memorialului a fost urmat de un simpozion dedicat personalității lui Iuliu Maniu, ambele manifestări fiind organizate de Primăria Orașului Șimleu Silvaniei, Parohia Greco-Catolică Bădăcin și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei, în colaborare cu Muzeul de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Sălaj și Radio Maria.

*** O lună mai târziu, producătorul de anvelope Michelin anunța o investiție de 60 de milioane de euro în uzina sa de cord metalic din Zalău, care crește capacitatea de producție cu 50% până în 2019, alături de 140 de noi locuri de muncă.

"De-a lungul anilor, uzina de Cord din Zalău a jucat un rol important în strategia de creștere a Grupului Michelin. Rezultatele foarte bune susținute de un progres constant, dar și agilitatea și expertiza echipelor au făcut ca uzina de cord din Zalău să câștige încrederea Grupului pentru a prelua noi proiecte inovatoare. Datorită angajamentului întregii echipe, cu acest proiect, uzina va sprijini chiar mai bine ambițiile de creștere ale Grupului prin furnizarea de cord metalic uzinelor Michelin din întreaga lume. Mă bucur că acest proiect va crea noi locuri de muncă și va contribui la dezvoltarea comunității din Zalău", preciza, într-un comunicat de presă, Sean Parry, director al Platformei Industriale Michelin Zalău.

Michelin Zalău Cord a fost construită ca o investiție green-field în perioada 2003-2004. Uzina furnizează cord metalic, una dintre cele mai importante componente ale carcasei anvelopei, uzinelor Michelin ce produc anvelope pentru autoturisme și camioane, din întreaga lume. Uzina are în prezent 350 de angajați.

*** La începutul lunii aprilie, în preajma Sărbătorilor Pascale, o familie din Zalău, care locuiește la casă, a avut surpriza să găsească în cutia poștală o scurtă epistolă cu un mesaj emoționant, scrisă de mână, de un elev de clasa a III-a, care se recomanda simplu: "Cristian". Viorica Rus, cea care a găsit inedita scrisoare, s-a declarat impresionată de inițiativă și a și postat pe pagina ei de Facebook epistola, în speranța că va inspira și alte persoane să trimită astfel de mesaje, scrise de mână.

"De Paști îți doresc să fii aproape de familie, să te bucuri de lucrurile mărunte și să trăiești fiecare minut cu intensitate! P.S. Asta o poți face în fiecare zi a vieții tale! Bucură-te de viață!", spunea elevul ce a dorit să rămână anonim, semnându-se doar cu prenumele, Cristian. Pe plicul în care se găsea scrisoarea, băiatul a adăugat un alt mesaj: "Nu trebuie să fie o zi specială ca să zâmbești!", trecând, se asemenea: "Expeditor: Un copil fericit".

*** Finalul lunii aprilie avea să aducă o nouă performanță în plan sportiv pentru Zalău. Echipa de volei masculin ACS Volei Municipal din localitate și-a adjudecat titlul de campioană națională a ediției 2016-2017, după victoria obținută în 27 aprilie, pe teren propriu, cu 3-0, în fața echipei CS Arcada Galați, într-o partidă contând pentru ultima etapă a Diviziei A1. Jucătorii, antrenorii și staff-ul echipei au primit, la finalul partidei, cupa, tricourile și medaliile pentru câștigarea campionatului național.

"Au fost patru echipe foarte puternice (ACS VM Zalău, SCMU Craiova, Arcada Galați, CSA Steaua, n. red.). A fost un campionat foarte frumos. Țin să le mulțumesc jucătorilor care au participat la acest campionat foarte frumos. Valori foarte apropiate ca echipe, dar noi cred că am avut un program mai ușor și am avut ultimul meci acasă. Asta a contat cel mai mult", declara, după premiere, căpitanul VM Zalău și unul dintre cei mai buni jucători ai echipei campioane, Adrian Gontariu.

Pentru ACS Volei Municipal Zalău este primul titlu național de când poartă actuala denumire, însă al șaptelea al formației, ce s-a mai numit Elcond și Remat.

*** Al XIII-lea congres al UDMR a avut loc sâmbătă, 13 mai, la Zalău, în prezența a peste 1.000 de delegați și invitați, sub sloganul loc "Nunquam retro" (niciodată înapoi n.r.), un motto al politicianului Wesselényi Miklós, personalitate politică maghiară marcantă din Transilvania secolului al XIX-lea, a cărui figură, stilizată, apare alături de slogan, pe toate materialele de prezentare a evenimentului.

În cadrul Congresului de la Zalău, au fost adoptate, în unanimitate, mai multe modificări ale Statutului și Programului Uniunii. Acestea vizează, printre altele, stimularea rămânerii tinerilor pe pământul natal, prevenirea și combaterea violenței în familie și protecția minorităților naționale.

De asemenea, Statutul UDMR a introdus cota obligatorie de reprezentare pentru femei, care va permite ca, la nivelul organizațiilor locale ale Uniunii, unul din trei membri ai Consiliului Aleșilor să fie femeie, iar în organismele de conducere județene și naționale 15% din membri să fie delegați de către Organizația de Femei a UDMR.

De asemenea, UDMR a anunțat că dorește reducerea pragului de folosire a limbii materne în instituțiile publice de la 20% la 10%, precum și folosirea liberă a simbolurilor gen steagul Țării secuiești. UDMR a inițiat ulterior și un proiect de lege privind reducerea pragului la 10%, însă acesta a fost respins la începutul luinii octombrie de planul Camerei Deputaților. Senatul este Camera decizională în cazul proiectului de lege al UDMR.

*** Multiplul recordman național și balcanic la aruncarea greutății Gheorghe Gușet, în vârstă de 49 de ani, a încetat din viață în noaptea de 11 spre 12 iunie, după două operații pe cord, anunțul decesului fiind făcut de prietena acestuia, Lorena Boberschi, pe contul său de socializare.

Supranumit "uriașul din Carpați", fostul aruncător de greutate din Zalău a ajuns în stare critică la Spitalul Județean de Urgență Zalău, unde a fost diagnosticat cu disecție de aortă, sportivul fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde a fost supus unei complexe intervenții chirurgicale, aparent reușite. Starea sportivului s-a înrăutățit ulterior și a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, o zi mai târziu, dar fără succes, el decedând la primele ore ale zilei de luni. Gheorghe Gușet mai avusese probleme de sănătate, el retrăgându-se din activitatea competițională în 2008, din cauza unei insuficiențe renale. În același an el a suferit o operație reușită de transplant de rinichi.

Gheorghe Gușet a fost campion național la aruncarea greutății între anii 1990-2007 și de 16 ori campion balcanic.

*** Organizația Sălaj a PMP avea să rămână fără președinte, tot în luna iunie, după ce fostul lider, deputatul Liviu Balint, a fost exclus din partid pentru că a votat pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Liviu Balint și-a explicat gestul de la moțiunea de cenzură într-o postare pe Facebook, precizând că, în opinia sa, țara risca o criză politică și economică prin rămânerea premierului Grindeanu în fruntea Guvernului. Ulterior, în funcția de președinte al PMP Sălaj a fost ales Adrian Popan, în vreme ce Liviu Balint a trecut la PSD.

*** Singura casă tradițională cu acoperiș de paie încă locuită din Sălaj, cu o importantă valoare arhitecturală și turistică, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice în urma eforturilor comune ale autorităților locale și Direcției pentru Cultură, ordinul privind clasarea în lista monumentelor istorice a așa numitei "Case a morarului" fiind semnat, în luna iunie, de ministrul Culturii, Ioan Vulpescu. "Povestea căsuței de poveste din Răstoci" a fost relatată prima dată în presă, într-un reportaj AGERPRES, în urmă cu mai bine de patru ani.

Valeria Lehene, referent de specialitate în cadrul Direcției pentru Cultură Sălaj semnala atunci, pentru prima dată, necesitatea protejării clădirii de patrimoniu, pentru a putea fi admirat și de generațiile viitoare. Protejarea casei cu vechime de un secol și jumătate, prin includerea ei pe lista monumentelor istorice, era cu atât mai justificată cu cât proprietara ei, Iuliana Câmpean, sau "tanti Iulica", în vârstă de 92 de ani, nu are urmași și nici rude în sat. Ca urmare a "semnalului de alarmă" tras de specialiștii Direcției pentru Cultură, primăria comunei Ileanda a inițiat procedurile pentru clasarea imobilului, finalizate prin ordinul de ministru care consfințește includerea căsuței din Răstoci pe lista monumentelor istorice.

"Eu cred că nu este zî (zi ? n.r.) să nu oprească mașini să o fotografieze. Anul trecut, într-o duminică, am avut din Austria 20 de studenți care au vrut tăți să se pozeze cu mine. De multe ori zâc: asta-i vila me'. Degeaba, că oriunde ar fi o casă sau o vilă, nu mere nimeni să o fotografieze. Mulți mi-au spus că să pun taxă la intrare, dar mie-mi pare bine că mă caută cineva, nu să plătească", preciza în 2013, pentru AGERPRES, tanti Iulica.

*** Luna septembrie avea să aducă în atenție un eveniment neplăcut, ce vizează două biserici de pe lista monumentelor istorice din Sălaj. Turlele bisericilor de lemn din Poarta Sălajului și Lozna au fost doborâte de furtuna din seara zilei de 17 septembrie. La biserica din Poarta Sălajului, coiful și galeria turnului s-au prăbușit peste acoperiș, distrugând o parte din acesta, iar la Lozna coiful turnului a căzut la pământ fără a produce mari stricăciuni bisericii.

Biserica de lemn din Poarta Sălajului este monument istoric de secol XVII. Potrivit tradiției, biserica a fost dăruită în 1840 celor din localitate de către locuitorii din Răstolțul Mare și ar fi fost construită cu 200 de ani mai devreme. Biserica din Lozna, vizitată în 1905 și de Nicolae Iorga, care i-a făcut o sumară descriere, datează din 1813 și a fost restaurată în anul 2009.

*** Finalul anului va aduce un cadou special de Crăciun, din Sălaj, pentru cea mai bună jucătoare de tenis a lumii. Un tricou cu o broderie realizată manual, ce imită imensul "1" din trandafiri roșii primit de Simona Halep la Beijing — a fost pregătit în atelierul de zestre contemporană "Mândra Chic", la inițiativa Andreei Ogăraru, soția fostului fotbalist George Ogararu, ce locuiește actualmente în Olanda și vrea ca momentul de a fi prima în lume să fie marcat printr-un simbol pentru generațiile viitoare.

Broderia aplicată pe tricou și care reproduce celebrul "1" din trandafiri primit de Halep în momentul în care a ajuns numărul unu mondial în tenisul feminin este cusută cu ață de bumbac de diferite nuanțe de roșu, din care au fost realizați mai mulți "trandafiri", frunzele acestora fiind în relief, pentru a se apropia cât mai mult de imaginea originală. Conturul cifrei "1" este făcut cu ajutorul uneia dintre cele mai vechi tehnici de cusut, cu fir auriu. Cusătura este realizată de Octavia Lung, un inginer pasionat de cusături tradiționale, care lucrează în timpul liber cu echipa de creație Mândra Chic, coordonată de Alina Zară Prunean.

Andreea Ogăraru explică de ce s-a gândit la un asemenea tricou simbol.

"Broderia aceasta are o poveste. Povestea începe cu reușita Simonei Halep. Cred cu tărie că fiecare moment atât de unic cum este cel de a fi numărul 1 în lume, pentru un român, merită dăruit mai departe printr-un simbol desemnat generațiilor ce vin din urmă. Datoria noastră este să prețuim ceea ce am primit și să dăm mai departe. Însă datoria noastră este sa mai și 'naștem', să fim rodnici în creație. Sper ca eu și Alina Zară Prunean să ne putem întâlni cu Simona cât mai curând, pentru a-i oferi simbolul succesului ei și al prețuirii noastre în chip brodat", a scris soția lui George Ogăraru, pe contul ei de Facebook.

Potrivit precizărilor făcute pentru AGERPRES de Alina Zară, se dorește ca tricoul, considerat de creatorii săi ca "o piesă de zestre contemporană de colecție", să îi fie dăruit Simonei Halep de Crăciun.

AGERPRES / (A — autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe