Karate: Liviu Crișan - ''Vizăm un loc pe podium la Campionatele Mondiale din Polonia''

 •  Sport
748 afişări

Președintele Federației Române de Karate WKC, Liviu Crișan, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că obiectivul delegației României la apropiatele Campionate Mondiale din Polonia este clasarea pe podium.

b89eee17-39bb-4da3-bc14-ab4f79a9b6f3

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

El a vorbit despre modul în care se pregătesc sportivii din țara noastră pentru Mondiale, dar și despre cele două competiții care preced
întrecerea din Polonia, Cupa Rapid de la București și Cupa Campionilor Europeni de la Cluj-Napoca.

Campionatul Mondial de karate pentru copii, cadeți și juniori se va desfășura în perioada 15-20 octombrie, la Szczecin, în Polonia.

Liviu Crișan este și președinte al World Union of Karate-Do Federations (WUKF), iar recent a fost ales prim-vicepreședinte al organizației United World Karate (UWK).

AGERPRES: Cum se pregătesc sportivii din România pentru competiția din Polonia?
Liviu Crișan: Așa cum obișnuim, de fiecare dată, înaintea unei competiții importante, cu câteva săptămâni înainte organizăm cantonamente de pregătire, care nu sunt doar pentru pregătirea sportivilor. Facem, cu acest prilej, și o selecție a lotului final care o să fie finanțat de Federația Română de Karate WKC. Noi am convocat pentru partea de kumite un număr de 27 de sportivi. Vor mai participa încă 10 care vor veni pe costurile cluburilor. Pentru partea de kata, stagiul o să fie condus de Jean Pierre Fischer, din Franța. Este unul dintre cei mai prestigioși antrenori care există la ora actuală. El ne supervizează și la pregătire și la partea de selecție. Avem o colaborare de peste șapte ani, iar el este foarte atașat de noi și vine în România să ne ajute.

AGERPRES: Unde se vor desfășura cele două cantonamente?
Liviu Crișan: Primul, cel de kumite are loc la Aiud, unde avem un Centru Național de pregătire pentru loturile noastre, iar al doilea, pentru partea de kata, se va desfășura la Mediaș.

AGERPRES: Ce alte evenimente sunt cuprinse în calendarul competițional al federației pe care o conduceți?
Liviu Crișan: Urmează acum Cupa Rapid, care se va desfășura în data de 6 septembrie, aici la București. O să fie atunci o primă verificare, să zicem, pentru concursul din Polonia. Verificarea finală o să fie cu siguranță Cupa Campionilor Europeni de la Cluj-Napoca, programată în perioada 20-21 septembrie. Am insistat să facem această Cupă a Campionilor Europeni înainte de Campionatul Mondial, deoarece la această competiție vin de pe continentul european toți cei care au pretenții la medalii la Campionatul Mondial. Contează mult să poți cunoaște sportivii care au pretenții de medalii la Mondial. Chiar și unele insuccese care vor apărea la Cluj-Napoca o să fie o temă de îndrepta ceva, dacă este posibil, pentru confruntarea cea mai importantă, din Polonia. Ceea ce ne îngrijorează puțin este participarea masivă a unei federații puternice din Statele Unite ale Americii. Eu vin acum din Polonia, unde am aflat că americanii au rezervat 100 de locuri. În concluzie, Statele Unite ale Americii vin cu o delegație foarte mare. Ei sunt foarte puternici și o să fie principalul nostru adversar. O surpriză plăcută este Anglia care a rezervat 110 locuri, o să fie și ei cu un lot puternic. Având în vedere situația politică din Ucraina, este o surpriză că au rezervat deja 85 de locuri.

AGERPRES: Vizita din Polonia a fost la o reuniune pregătitoare pentru Campionatul Mondial?
Liviu Crișan: A fost ultima inspecție pe care o face federația mondială acolo unde o să fie găzduit evenimentul. Inspecția se făcea normal mai devreme, dar a trebuit să o amânăm șase luni de zile din cauza unor întârzieri la finalizarea sălii sporturilor din Szczecin. Au o sală cu o capacitate de peste 5.500 locuri. Sunt de fapt trei clădiri cuplate între ele. Una dintre ele este rezervată pentru restaurante și locuri de relaxare. Eu cred că o să fie un campionat foarte reușit. Spun asta pentru că este un suport foarte puternic din partea primăriei. Am primit pe adresa federației mondiale scrisori de susținere din partea fostului președinte polonez Lech Walesa și a ambasadei Japoniei. Este posibil ca Lech Walesa să vină la festivitatea de deschidere.

AGERPRES: Care este starea de spirit a sportivilor și antrenorilor români?
Liviu Crișan: Este foarte bună. Eu sunt mai pesimist. Dar, ei se bucură că vin 100 de americani. Ei sunt educați de mici că sunt cei mai buni, că sunt campionii. Chiar dacă nu se întâmplă mereu acest lucru, starea de spirit rămâne. La rândul nostru avem nivel și valoare. Important este ca să ne concentrăm în perioada Campionatului Mondial.

AGERPRES: A fost stabilit un obiectiv de performanță?
Liviu Crișan: Ca de fiecare dată, vizăm un loc pe podium. Deci în primele trei locuri. Este clar că dorim să fim pe primul loc. Nu cred că Polonia va avea forța să urce pe primul loc. La rândul ei, Italia nu cred că va avea mulți competitori, ca la Verona, pentru a ocupa locul unu pe națiuni. Îmi este frică de americani. În ultima competiție cu ei, în anul 2001, am făcut atunci o statistică a eficienței: ei erau pe primul loc la Darmstadt, iar noi, cu 101 sportivi, am cucerit puțin mai multe medalii în comparație cu americanii, dar care au fost numai cu 33 de sportivi. Deci o treime din numărul nostru. Mai remarc Brazilia care va veni cu 35 de sportivi.

AGERPRES (autor: Aristotel Bunescu, editor: Mihai Țenea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe