Campionatul Național de copii, organizat de FR Karate WKC, are loc sâmbătă, la Mediaș

 •  Sport
477 afişări

Campionatul Național pentru copii, organizat de Federația Română de Karate WKC, va avea loc, sâmbătă, în sala Sporturilor din Mediaș, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

21c4233d-865b-4f98-a40c-24f3a76364c7

Foto: (c) www.wukf.ro

Competiția adună la startul său an de an sute de sportivi legitimați în cadrul FRK WKC. La startul acestei ediții, componenții cluburilor nou afiliate vor încerca să dovedească nivelul lor de pregătire și să se integreze în lotul federației. ''Conducerea FRK WKC urează din nou bun venit tuturor cluburilor afiliate, sperând că aportul adus de acestea să întărească și mai mult lotul național FRK WKC, lot aflat deja în pregătire pentru Campionatul European de Karate WUKF, ediția a V-a, Herstal — Belgia, campionat ce se adresează copiilor, cadeților și juniorilor'', se arată în comunicat.

"Ne face o deosebită onoare faptul că am fost foarte bine primiți în rândul membrilor FRK WKC. Sportivii noștri vor încerca să dovedească la Campionatul Național FRK WKC că pot să-și aducă un aport semnificativ la ridicarea nivelului sportiv prezent în cadrul competițiilor FRK WKC. Am decis afilierea cluburilor în vederea promovării și menținerii performanței FRK WKC pe plan național și internațional și întărirea unei federații care reprezintă cu cinste România pe plan internațional", au declarat președinții cluburilor nou afiliate.

Campionatul Național de Karate pentru copii — FRK WKC va fi organizat de Clubul Sportiv Ippon Mediaș, unul din cluburile cele mai performante ale federației, cu numeroase rezultate pe plan național și internațional. Competiția va începe sâmbătă, la ora 10,00.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 12,00, cu participarea oficialităților medieșene, primarul Teodor Neamțu, viceprimarul George Petrescu și directorul DCST Mediaș, Lucian Costea. Intrarea spectatorilor este liberă.

AGERPRES (AS/autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe