Federația Română de Karate WKC, pe primul loc în clasamentul pe medalii la Campionatele Mondiale WUKF de la Dublin

 •  Sport
8135 afişări

Federația Română de Karate WKC a încheiat pe primul loc în clasamentul pe medalii a șasea ediție a Campionatelor Mondiale WUKF, care s-a desfășurat în perioada 17-20 iunie în Irlanda, la Dublin.

a71f6ce0-c985-4f6d-8124-8faf55d2e9f9

Delegația României la competiția rezervată atât seniorilor, cât și juniorilor, cadeților și copiilor, a obținut 100 de medalii, 49 de aur, 25 de argint și 26 de bronz.

FRK WKC a fost urmată în clasamentul pe medalii de Statele Unite ale Americii (Amateur Athletic Union of the USA), cu 66 de medalii (22 de aur, 20 de argint și 24 de bronz) și Italia (CKI — Confederatione Karate Do Iitalia), cu un total de 62 de medalii (15 de aur, 20 de argint și 27 de bronz).

În cadrul competiției de la Dublin a avut loc și un concurs de karate dedicat sportivilor cu dizabilități, clasamentul pe medalii fiind de această dată dominat de Țara Galilor (4 medalii — 1 de aur, 2 de argint și 1 de bronz), urmată de Israel (2 medalii — 1 de aur, una de bronz) și Anglia (1 medalie de aur)

Conform purtătorului de cuvânt al WKC, Andrei Constantin, la Dublin s-a realizat cu această ocazie un parteneriat între WUKF și Federația Internațională de Karate a persoanelor cu dizabilități (IKKAIDO Federation). Acordul a fost semnat de Liviu Crișan, președintele WUKF, și Raymond Sweeney, președintele IKKAIDO Federation.

În timpul CM, patru mari maeștri japonezi, Takeshi Tamaki Sensei, Sadahiro Makino Sensei, Masahiko Tokashiki Sensei și Tstomu Daiku, au participat la o demonstrație de karate în fața sportivilor prezenți la concurs.

La Campionatele Mondiale WUKF de la Dublin au participat 2.280 de sportivi din peste 41 de țări, competiția desfășurându-se pe 12 suprafețe de luptă.

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe