Karate: Campionatul Național WUKF, găzduit în premieră de Târgoviște

 •  Sport
3097 afişări

Campionatului Național al Federației Române de Karate WUKF va avea loc, în premieră, la Târgoviște, pe 11 și 12 martie, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

c7f8a07b-6f89-48a3-b9c1-d2c8f8e2dc9f

Sursa foto: facebook.com/frk.wkc

''Sute de sportivi din cele peste 100 de cluburi ale FRK WUKF vor lua cu asalt vechea cetate de scaun a Țării Românești'', menționează sursa.

Sportivii își vor disputa la acest Campionat Național șansa de calificare în lotul național al FRK WUKF ce va participa la începutul lunii aprilie la cea de-a 9 ediție a Campionatelor Europene de Karate WUKF pentru toate categoriile de vârstă.

"Mulțumim DJTS Dâmbovița, Palatului Copiilor Târgoviște, organelor locale ale orașului, pentru șansa de a aduce în orașul nostru cea de-a 17-a ediție a Campionatului Național FRK WUKF. Este pentru prima dată când FRK WUKF organizează cea mai importantă competiție internă din calendarul competițional în orașul Târgoviște, venind ca o recunoaștere a contribuției Asociației Shorin Ryu și cluburilor membre ale acestei organizații, care anul acesta își serbează 30 de ani de existență'', a declarat Alexandru Dumitru, președintele Asociației Shorin Ryu România, organizatorul local al competiției.

''Odată cu afilierea cluburilor membre ale Asociației Shorin Ryu România în anul 2014 la FRK WUKF, ne-am regăsit în rândurile membrilor FRK WUKF ca într-o adevărată familie. Datorită climatului de reală sportivitate și fair play din această federație și câțiva dintre sportivii de valoare ai școlii de Shorin Ryu românești au putut participa cu rezultate notabile la Campionatele Mondiale și Europene WUKF. Sperăm că și după terminarea Campionatul Național de la Târgoviște sportivi ai școlii de Shorin Ryu românești să se califice în lotul FRK WUKF pentru următorul Campionat European WUKF", a mai spus Dumitru.

Competiția se va desfășura sâmbătă și duminică în Sala Polivalentă din Târgoviște. Sâmbătă între orele 10,00 și 18,00 vor avea loc întrecerile la categoriile de vârstă: 13-14 ani, 15-17 ani, +18 ani, sub 7 ani, 7 și 8 ani. Duminică, între orele 10,00 și 15,00 sunt programate competițiile la categoriile 9, 10, 11 și 12 ani.

Campionatul Național FRK WUKF va putea fi urmărit în transmisie live la următoarea adresă: http://www.ustream.tv/channel/wukf.

Intrarea spectatorilor va fi liberă precizează comunicatul.

AGERPRES (AS/autor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe