Karate: Peste 1.500 de sportivi vor participa la Europenele WUKF de la Cluj-Napoca

 •  Sport
1775 afişări

Peste 1.500 de sportivi din mai mult de 25 de țări vor participa la a noua ediție a Campionatelor Europene de karate WUKF de la Cluj-Napoca, în perioada 5-9 aprilie.

d5395020-456d-4d89-8cb0-f1e1cc8526a4

"Federația Română de Karate WUKF și-a asumat o sarcină deosebită în organizarea acestui eveniment și mulțumește pe această cale tuturor autorităților (MTS, COSR, Consiliul Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj, Universitatea Tehnică Cluj), organizațiilor, sponsorilor și partenerilor implicați în pregătirea acestui eveniment, cât și sportivilor, părinților și suporterilor acestei federații. Speranțele noastre se îndreaptă acum spre lotul FRK WUKF în îndeplinirea obiectivului de a reveni pe prima treaptă a podiumului, de a dovedi tuturor suporterilor noștri că suntem cei mai buni. Echipa Italiei — gazda ultimului Campionat European WUKF — va dori să își apere titlul recent câștigat, iar celelalte delegații își vor disputa și ele cu ardoare titlul de Campioană Europeană", a declarat Constantin Andrei, PR al Federației Române de Karate WUKF.

FRK WUKF și-a manifestat speranța că iubitorii sportului din Cluj-Napoca și nu numai vor susține echipa României în calificări (6-8 aprilie) și în finalele de duminică 9 aprilie.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri 7 aprilie, la ora 18,30, iar conducerea FRK WUKF a promis un show de excepție, împreună cu partenerul și sponsorul evenimentului — Untold.

Intrarea spectatorilor este liberă pe parcursul întregului eveniment. Competiția va putea fi urmărită live pe internet la următoarea adresă: www.ustream.tv/channel/wukf.

AGERPRES (AS/autor: Mihai Țenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe